Posts Tagged 'imbecilitati'

Fără reduceri

Pornind de la acest post al lui Seba, mă gândeam că am păţit cam acelaşi lucru în Real, în Baia Mare, deşi nu era zi de reduceri. Baia Mare este un oraş relativ mic, cu puţine centre comerciale în adevăratul sens al cuvântului, fără mall-uri şi magazine extravagante. Sigur, asta nu înseamnă mai puţini cocalari, dar asta e altă poveste.

Mă iau deci cu jumătatea mea (mai bună) să mergem să cumpărăm diferite lucruri necesare casei, dar aglomeraţia mă întâmpină de la intrare. Sigur că cei cu certificat de şmecher (maşini de teren sau maşini foarte scumpe) parchează fix în gura magazinului. Dacă ar fi drive-in…

Înăuntru, surpriză. Buluc de oameni la chestiile scumpe. Acum două săptămâni era ceva peşte la 40 de lei kg. Scump, doamnă, scump! Acum peştele e la 39 de lei, cu o placă mare pe care scrie REDUCERE. Oamenii se bulucesc.

Cred că îmi fac o afacere de succes. Reţeta e simplă: vinzi produse foatre scumpe, după care faci o campanie puternică pentru o reducere nesemnificativă. Dar tot reducere se numeşte, iar românul se va buluci ca bizonul. Pentru că dacă e la reducere, merită cumpărat, cine ştie când nd va fi bun…

Anunțuri

Surpriză: se fură în România

Citesc aici şi mă mir de faptul că numai acum se descoperă că sistemul de protecţie a copilului este pe butuci. Se fură totul, ce se poate lua acasă, se ia. Dacă ar dori, cu siguranţă ziarele ar putea avea una stfel de subiect în fiecare zi, aproape din fiecare judeţ. De la licitaţii unde câştigă cei care trebuie (pentru haine, fructe şi alimente pentru copii) până la furturile aşa-zis mărunte din cantine şi din meniurile copiilor. Adică, tanti lucrează la bucătărie. Oameni suntem, ce dracu, o să comentăm că îşi duce acasă un salam şi două pâini. Şi aşa are salariu mic, şi pâine şi salam sunt berechet. A, are şi copii acasă? Atunci e scuzabil, sigur, să mai ducă şi un caşcaval. Asta pare a fi mentalitatea românilor. Dacă se poate, de ce nu? “When opportunitz presents itself, you have to be ready to take advantage”. Că dacă nu, eşti prost. Eşti paria dacă eşti cinstit. La fel ca şi în clasă, dacă nu fugi de la ire cu tot cu clasas, eşti prost, iei două după cap şi data viitoare te şi înjură. Aşa şi aici: ţi se fac greutăţi, trebuie să intri în joc şi să dansezi aşa cum ţi se cântă. Sau măcar să te mişti, chiar dacă nu pe ritm…Nu poţi sta impasibil.

Se descoperă abia acum că se fură în România. Băncile ne fură de atâta vreme, cu aprobarea noastră expresă (doar ne punem semnătura pe actele bancare). Politicienii ne fură nu doar banii, ci şi pofta de a trăi, zâmbetul şi bruma de nervi şi creier sănătos pe care îl mai avem (vorbesc în nume personal aici). Cei care construiesc autostrăzi fură din ingredientele necesare mixturii şi ne trezim că se crapă stâlpii de susţinere pentru trecerile peste autostradă.

O să ne trezim mâine şi vom constata oare că a fost furată România, cu totul? Sau îl credem pe Vadim, care ştie că România a fost furată de fiecare dată până acum, la alegeri?

O palmă, un sărut, stare civilă

Simona Sensual se mărită. Nu e mare lucru, evident, mai ales că se mărită cu bărbatul pe care îl iubește de la 16 ani. Contează mai puțin faptul că bărbatul acela e cel care a bătut-o atât de tare că a băgat-o în spital și a avut amneyie după aceea. Nu, ea îl iubesște. Și el o iubește, și cu siguranță bătaia a fost spre binele ei. Să se învețe femeia odată, ce dracu!

Cabral scria despre cât de ușor este să îți bați femeia. Ceea ce nu am înțeles niciodată este cum de o femeie poate să mai stea cu un bărbat după o astfel de chestie. Faza cu ”nu se mai întâmplă” e destul de greu de creyut, mai ales după ce se întâmplă să o ia peste ochi de câteva ori.

Cum mama sărăciei să te măriți cu unul care te-a băgat în spital, care vine acasă și îți spune ”ți-am luat verighetă” (declarație adevărată, de macho dur) și care îți spune că te iubește. Mai ales că știi că ar putea să te umfle din nou, ar putea oricănd să îți dea una după ceafă. Dar tu, ca femeie, îți păstrezi optimismul și speri că nu va fi o căsnicie cu bătaie.

Nu îmi pasă

de ceilalţi, eu să ajung la moaşte!

Deloc un exemplu singular, chestia asta arată doar faptul că pe român nu îl interesează de altul, de cel care îi este aproape, decât atunci când acesta îl poate ajuta. Fie sub formă de vot (prosteală electorală), fie sub orice altă formă. După ce dispare scopul, dispare şi interesul.

Partea mai nasoală este că nimeni nu se gândeşte că acţiunile după legea junglei se pot întoarce ca un bumerang. Te îndeşi să atingi moaştele, calci vreo trei-patru bătrâni în picioare? Reuşeşti să ajungi mai departe, unde mulţimea este mai mare, mai nerăbdătoare, mai nepăsătoare. Şi atunci poate te calcă cineva pe tine pe gât. Ce ai rezolvat? NIMIC!

Reuşeşti să intri în intersecţie şi deşi ştii că nu vei trece, tot îi dai talpă ca să prinzi verdele? Vei bloca intersecţia, te vei alege cu un potop de urări de bine privind familia, mai ales mama personală, şi poate şi cu bara din spate zgâriată. Că celălalt a trecut pe verde, tu eşti BOU!

Nu ne interesează în general nimic, nici vecinii, nici oamenii de pe stradă. Poate nici nu trebuie să ne intereseze. Dar trebuie măcar să îi respectăm.

OTV prezent în parlament

Ştim cum merg, în principiu, campaniile electorale la aemricani. Un grup de interese susţine un politician, acesta ajunge în Senat, air acolo propune/promovează/susţine legi favorabile acelui grup de interese. Buuun.

La noi, OTV-ul şi-a desemnat un reprezentant pentru parlament. Sunt curios ce o să susţină. Să vedem:

1. Vânzarea de frânghii de diferite dimensiuni, la set cu săpun şi foarfecă (pentru configurare),

2. Comercializarea de geamuri cu deschidere rapidă pentru sărituri de efect,

3. Comercializarea de arme la liber, de preferinţă cu infractorul la set. Ca ofertă promoţională, se poate achiziţiona şi un set extra de cartuşe.

4. Montarea de camere de luat vederi în toate apartamentele, pentru a urmări live scene de divorţ, bătăi şi eventual câte o crimă (asta e pay-per-view).

Se prefigurează un parlament interesant…

De ce nu progresăm?

Citesc acest articol legat de fraudele de pe internet şi stau să mă gândesc de ce nu vorbeşte mai mult şi despre responsabilitatea celor ţepuiţi, a celor care caută electronice de lux la preţuri foarte mici, maşini ori alte mărfuri la preţuri ridicole. Fac de asemenea legătura cu neîncrederea românilor (în special a generaţiei de mijloc) în plăţile şi operaţiunile efectuate pe internet.

Ieri mi-am schimbat cardul şi în faţa mea era un nenea care vroia să îşi deschidă nu ştiu ce pachet care cuprindea card+internet banking+overdraft şi darcu ştie ce. Tanti de la ghişeu îi spune: Puteţi folosi internet banking-ul pentru orice plată, chiar şi ratele la alte bănci le puteţi plăti, dacă sunt în lei. Îi explică la ăla ce şi cum, după care el spune: nu-mi trebuie mie internet baki…cum dracu îi spune, că tot nu ştiu eu din alea. Femeia îl întreabă dacă are computer/internet acasă, iar el spune că da, şi până la urmă se lasă convins să încerce să se descurce totuşi cu internet banking. Bun, zice tanti, semnaţi aici, aveţi un comision de 1 euro pe lună pentru utilizarea serviciului de internet banking. Când aude asta, omul spune: A…păi aşa nu, de ce să îmi luaţi în fiecare lună…nu, v-am ziscă nu-mi trebuie, lăsaţi că mă duc eu la Romtelecom să plătesc…nu, nu vreau aşa… Vorbeam ieri cu o colegă de serviciu ce lucrează în UK, îmi spunea că acolo în momentul în care îţi deschizi un cont, primeşti internet banking "din oficiu", gratis, şi că e destul de complicat să nu îl foloseşti. Adică e prea mult de alergat şi de pierdut timpul dacă nu îl foloseşti.

Vine rândul meu la ghişeu. Doamna îmi spune că îmi schimbă cardul şi că îmi dă unul cu chip, mai securizat, bla bla… OK, îl iau, dar pot să îl folosesc la orice bancomat/POS? A, nu, că să vedeţi, reţeaua este în modernizare, doar vreo 40-50% din bancomate acceptă carduri cu cip, vine răspunsul ei. Fuck, atunci mă pot căca pe el dacă nu am un bancomat modernizat lângă mine? În principiu da.

Bun. Deci, cei de la bănci nu îţi dau informaţii complete întotdeauna, mai pun şi ei câte un comision acolo pentru o chestie sau alta. Oamenii nu prea au încredere în carduti din principiu.  În plus, mai află de câte un cretin care a crezut că îşi ia plasmă de 200 de cm diagonală cu 100 RON, după care s-a trezit cu cardul gol. Cum dracu să mai folosească cu încredere cardul, internet banking-ul şi alte chestii de pe net?

Criza financiară şi investiţiile deştepte

Micu’TZU se întreabă ce investiţii deştepte ar putea face românii pe fondul actualei crize, pentru a culege mai apoi, când lucrurile se liniştesc, roadele inteligenţei lor. Sigur că lui îi dă mâna să întrebe, văd că e ninja, că are vilă, că e în concediu, că nu face bani din nimic…Sigur că da, aşa să tot pui întrebări existenţiale.

Anyway, cred că primul lucru pe care l-aş face ar fi să iau un credit în euro (neapărat), apoi să îmi dau demisia de la jobul actual (plătit bine, după părerea mea) şi să dau o şpagă consistentă pentru a intra în învăţământ. La preuniversitar, evident, că acolo se plăteşte mai bine. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, ştiu că se mai practică şpaga la titularizare. Pentru că în faţa elevilor nu te poţi prezenta oricum, mi-aş lua nişte haine de firma. Neapărat din mall-urile româneşti, că sunt exagerat de scumpe.

Pasul doi ar fi un MacBook, pe care să joc ceva joculeţe cretine în timp ce elevii conspectează lecţia din manual. Manual pe care l-am comandat pe bază de şpagă de la vreo editură fantomă. Neapărat pasul trei ar fi achiziţionarea unui TV cu o diagonală de cel puţin 100 cm, pentru care aş da la schimb plasma primită cadou acum 5 luni. Poate primesc o reducere:) Sigur că o plasmă nu vine niciodată singură, aşa că neapărat îmi iau DVD player şi sistem de boxe, toate de aceeaşi firmă. Că doar am bani din credit, nu?

În sfârşit, dacă mi-ar mai rămâne ceva bani, cu siguranţă aş pleca într-o excursie de revelion. Aş alege o destinaţie neapărat exotică, să le dau peste nas invidioşilor şi să vin bronzat de acolo.

Cam asta aş face cu un credit, pe care l-aş lua neapărat acum, cât timp e mare rata de schimb pentru Euro. Că dacă scade, ce farmec mai are? Olix, tu ce ţi-ai lua? De asemenea, sunt curios ce şi-ar lua un om veşnic nemulţumit, Maddy sau Anca. Poate mai vedem şi alte idei bune…