Archive for the 'Personal' Category

Back

După o absență destul de îndelungată, cauzată de probleme medicale și personale destul de neplăcute (pe care sper să le fi depășit), sper să fiu mai activ și să scriu mai mult și mai multe.

Filme

Două filme am văzut în ultima vreme care mi-au plăcut mult.

My sister’s keeper este povestea unei familii care luptă pentru a-și salva copilul care suferă de leucemie.  Finalul este magistral: and i wish i could tell you that there was some good that came out of it, that through Kate’s death we could all go on living.Or even that her life had some special meaning, like they named a park after her,or a street, or that the supreme court changed a law because of her. But none of that happened. She’s just gone. And we all have to move on.

În The Hangover, un grup de prieteni se trezește după o petrecere a burlacilor și constată că l-au pierdut pe viitorul mire. Ceea ce au în schimb în cameră sunt câteva găini, un copil mic, iar în baie au un tigru, furat de la Mike Tyson. Imaginea camerei de după petrecere, cu plasma care se ține într-un colț pe perete și cu găina plimbându-se este absolut demențială.

Știi că…

Ai nevoie de ei şi ştii că nu poţi avansa fără intervenţia şi ajutorul lor. Ştii că trebuie să le dai bani şi că îi iau, având impresia că îţi fac un serviciu pro bono şi comportându-se ca atare. Ştii că niciodată ziua de 23, ora 14 (când ai stabilit întâlnirea) nu va fi ziua de 23, ora 14, ci va fi, în cel mai bun caz, următoarea zi, tocmai când ai de terminat un proiect şi nu poţi nici măcar să pui mâna pe telefon. Ştii că întotdeauna mai intervine ceva: a, ceva mic, se poate rezolva. Vă mai trebuie XXlei şi în 472 de zile e gata! E gata aşa repede pentru că pun eu o vorbă bună, am pile!! Ştii că vei fi tratat cu superioritate, se va râde de neştiinţa ta şi ţi se va zice lasă că ştim noi, nu e prima dată! În sfârşit, după ce termini, îţi spui că niciodată nu vei mai avea de-a face cu ei. Şi totuşi nu ai o altă soluţie pentru următoarele operaţiuni de acest fel.

Ştii că este vorba de mesereaşul român, de omul care le știe pe toate, îți obține orice aviz, aprobare sau permis, îți pune faianța, gresia, parchetul și trage și glet și zugrăvealăîn același timp în care instalează caloriferele. Este vorba de oamenii care se pricep la toate și care din 3 vorbe îți arată că școlile sunt un rahat, că școala vieții contează. E vorba de acei oameni care te iau cu tu, pentru că se află pe același plan cu tine (dacă nu chiar mai sus).Și, în sfârșit, e vorba de acei oameni la care apelezi vrând-nevrând.

 

Good old days

De ce regretă lumea zilele trecute, perioada în care era mai bine sau se simțea mai bine? Dacă s-ar întoarce în acea perioadă (presupunând că ar fi posibil), oare s-ar simți cu mult mai bine decât prima dată? S-ar simți mai bine știind ce va urma sau știind cum se vor desfășura evenimentele?

Regretăm greșelile făcute, știm că timpul nu se va mai întoarce și, cu toate astea, avem aceleași comportamente în aceleași situații, ne comportăm ca și cum nu am învățat nimic din ceea ce a fost. De fapt, nu ca și cum, ci chiar nu învățăm, în cele mai multe cazuri, din lucrurile pe care le trăim.

Ne comportăm după un set de reguli, după norme sociale, dar și în cadrul lor, avem doar o gamă restrânsă de reacții. Ne ferim să arătăm ce simțim ori să ne exteriorizăm, pentru că ni s-ar putea spune nu mă așteptam la asta de la tine!

Nu învățăm să acționăm, în loc să pierdem timpul. Nu învățăm să spunem lucrurilor pe nume, în loc să aruncăm aluzii, care oricum sunt transparente. Nu învățăm să ne bucurăm de ceea ce avem, cerem tot mai mult. Nu învățăm să spunem nu, spunem vom vedea, deși știm că asta reprezintă o negație. În sfârșit, nu învățăm să fim noi înșine, ci suntem așa cum suntem pentru alții.

Deci, de ce se numesc atunci good old days? De ce nu se numesc doar old days?

Leapşa de la Roxi

Răspund (cu întârziere, dar nu din vina mea – întotdeauna apare altceva…) la o leapşă dată de Roxana. Trebuie să aleg o poză din computer, a patra poză din al patrulea folder, să o explic şi apoi să dau leapşa mai departe.

HPIM2822

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Poza este făcută în 2003 – trebuie să mai scriu nişte poze pe DVD-uri 🙂 într-un loc din care acum m-am mutat. A fost făcută înainte de Crăciun cu câteva zile.

Maddy, Dani şi Sebi, ne arătaţi pozele voastre?

Avem drum, n-avem şoferi

Drumul de la Gherla la Cluj, drumul care era în veşnice reparaţii, este acum aproape terminat. Prilej pentru piloţii de ocazie să se întreacă pe el şă îşi arate îndemânarea.

O parte specială a acestor şoferi o constituie Loganiştii, soferii care au făcut tranziţia de la 1300 sau 1310 la Logan, o “maşină adevărată”. S-au dus vremurile în care şoferii de Dacie purtau la ei o sârmă şi un patent (orice se repară la Daciile vechi cu o sârmă şi in patent, ori în cel mai rău caz cu sârmă, patent şi şurubelniţă), acum au şi ei maşină care se deschide de la telecomandă, porneşte la prima cheie fără să tragi şocul (şi să o îneci), şi nici nu şuieră vântul înăuntru la viteze de 50 de km/h.

Astea fiind spuse, nu sunt de ajuns să fie spuse, ci trebuie şi arătate. Şi cel mai bun moment de a arăta faptul că ai maşină, este atunci când eşti pe un drum cu aproape două benzi. Că de fapt drumul către Cluj nu are fix două benzi, ci una şi jumătate. Iar pe jumătatea exterioară sunt maşini parcate ori umblă căruţe/tractoare. Aşa că Loganiştii fac slalom. Venind dinspre Cluj, în spatele meu era o don’şorică cu un Logan albastru, cu număr de Maramureş. Se grăbea spre casă probabil, de aceea dădea flash-uri în localitate în spatele meu. Şi două claxoane. M-au uitat la vitezometru, am crezut să stau pe loc. Nu chiar, aveam 120 (mă cam grăbeam şi eu). Aşa că m-am dat la o parte, m-am gândit că mai bine mă duc eu decât să mă arunce în şanţ duduia. În Germania, când unul cu BMW-ul a vrut să mă depăşească pe autostradă, şi-a pus frumos semnalizatorul şi atât. A stat în spatele meu puţin şi după ce i-am făcut loc, i-a dat a doua şi eat my dust (o fi zis omul în germană). Avea şi el un BMW acolo, nu Logan, probabil de aceea nu a îndrăznit să dea flash-uri sau să claxoneze. Era conştient omul de valoarea lui.

După ce m-a depăşit, tanti cu Loganul albastru şi-a continuat slalomul. A stat o vreme în spatele unui Peugeot, apoi în spatele unui VW. Pe toate le-a fleshuit şi claxonat. Partea faină a fost când a stat în spatele unui Touareg. Ăla nu s-a dat din faţa ei nici mort. A accelerat, iar duduia s-a ţinut după el. Că doar Loganul dă lecţii unui Touareg la orice oră.

Una peste alta, cred că îmi vând maşina şi îmi iau Logan. Cel puţin aşa voi avea o maşină adevărată, care nu poate merge mai jos de 130 la oră, că se beleşte motorul. Cam ca şi la formula 1.

Vânzătorul de ziare

Acum doi ani.
Ploaie mocănească, în intersecţie stă un bărbat de aproximativ 35 de ani care are o grămadă de ziare pe braţ. Ziare locale, acoperite cu o pungă ca să nu le ploaie. Omul este îmbrăcat sărăcăcios, cu o pereche de pantofi sport rupţi (în ciuda frigului de afară), cu o pelerină de ploaie şi fără nimic pe cap. Vine încet spre maşini, să nu deranjeze. Zâmbeşte şi oferă ziare, plecând tot cu un zâmbet şi salutând lumea, chiar dacă nu cumpără. Chemat la o maşină aflată la vreo 15 metri distanţă, fuge încolo, atent să ajungă înainte de verde, pentru a mai vinde un ziar.

Azi dimineaţă.
Ploaie mocănească, în intersecţie stă un bărbat de aproximativ 37 de ani, cu câteva ziare pe braţ, şi cu o ţigară aprinsă în colţul gurii. Ziarele sunt acoperite cu o foaie de cort decupată, iar omul are o umbrelă prinsă printr-un sistem de ghiozdanul din spate. Îmbrăcat cu o scurtă călduroasă, peste cu o pelerină de ploaie, omul este încălţat cu o pereche de bocanci şi poartă o căciulă pe cap. Vine înspre maşinile cunoscuţilor, lehamite, făcând semn acestora să lase geamul jos. Între timp strigă la un băiat de aproximativ 20 de ani să fie atent şi să meargă la toate maşinile. Zâmbeşte rar şi pare preocupat tot timpul, dar dacă cineva îl cheamă la maşină pentru ziare face semn că nu vine. Acum are subordonat.

Oamenii se schimbă. Foarte repede si mult de tot. Păcat că această schimbare însă nu este întotdeauna în bine. De fapt, este în bine, dar binele este o noţiune relativă. Bine pentru cine?