Prost şi mult

Aşa se poate caracteriza felul de a vorbi al majorităţii tinerilor. Şi al majoritpţii profesorilor, cărora le place să se audă vorbind. Am participat la o conferinţă pe teme de voluntariat acum vreo două zile. Tineri din diferite organizaţii neguvernaentale, Liga Studenţilor, profesori şi primarul, care, evident, nu poate lipsi de la un eveniment de acest gen. Deşi voluntariatul este un domeniu în care lucrez şi care mă priveşte, am rămas cu un gust amar. O oră şi jumătate de vorbărie lungă şi fără sens. Dacă primarul nu se poate desprinde în nicio ocazie de un discurs politicianist (lucru de înţeles), o dă pe după copac la orice întrebare şi răspunde aiurea, este de neînţeles cum un student nu poate să răspundă la o întrebare în termeni simpli. De ce nu putem să avem voluntari? Ăăă, se pare că…Nu este peşte la supermarket şi datorită crizei, ratonii se înmulţesc şi morcovii devin albaştri, lucru care duce la o scădere a numărului de computere şi ca urmare la lipsa voluntarilot. Cam în acest fel au fost răspunsurile. Logică…ioc, argumentarea unui răspuns este pentru imbecili. Au urmat apoi profesorii, care au confirmat faptul că, pe măsură ce omul înaintează în vârstă, devine din ce în ce mai egocentric. Oamenii ăştia vorbeau despre ei, despre realizările lor, şi, într-un târziu, aminteau o frază despre voluntariat. Încă o chestie specifică discursurilor noastre: fraza care începe cu în încheiere ar trebui să fie printre ultimele din discurs. La noi pare a defini partea de mijloc a discursului, pentru că după ea mai urmează cel puţin o jumătate de oră de vorbărie.

Am plecat cu un gust amar, dar convons de faptul că vorba lungă, sărăcia omului  este inventată pentru altcineva decât pentru români.

0 Responses to “Prost şi mult”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: