Arhivă pentru Iulie 2009

“Dorele” e cel mai tare

Mă duc să cumpăr pâine, vânzătoarea îmi dă din care îi cer eu, pentru că eu am banii. Mă duc să îmi cumpăr o maşină, dealerul îmi dă ceea ce îi cer eu, pentru că eu am banii. Vreau să îmi fac o instalaţie de încălzire în casă, primesc muie de la Dorel dacă nu fac cum vrea EL, cu toate că eu am banii. Da, chiar dacă eu am banii, sunt la mâna lui Dorel, instalatorul generic cu o salopetă de la firma unde lucrează el de fapt şi de unde ia un salar, cu ruleta întotdeauna pregătită în marsupiu şi cu o foaie de hârtie pentru schiţa perimetrului (Dorel ştie şi cuvinte mai lungi decât centrala  sau ţeavă).

Sfaturile mesereaşilor sunt întotdeauna bine venite şi chiar apreciate, pentru că nu pot să mă priep la toate. Dar atunci când omul îţi spune că trebuie să vii pe aici cu ţeava, ca mi-e mai uşor să dau gaură, îmi vine să îmi bag p**a în rotopercutorul lui şi să îl trimit să ia altul mai bun, cu care poate da gaură unde vreau eu. Dacă vreau să îmi facă artă abstractă în mijlocul camerei, din ţevi şi calorifere, apoi fix aşa să îmi facă, pentru că nu o va face pe gratis, evident. Dacă vreau o fundiţă din 5 ţevi sub pat, să îmi fie cald la cur iarna, mă aştept ca pentru o sumă de bani convenită dinaninte, să îmi facă fundiţa.

Oare cât timp trebuie să treacă până când o să obţină omul ceea ce vrea el pe banii lui, nu ceea ce vor alţii. Sper că puţin, ca să apuc să îmi fac instalaţia de încălzire. Sau la iarnă fac foc cu parchetul din camere.

Anunțuri

Nu ştim vorbi

Ca o continuare la acest articol, pot spune că nu numai întrebările simple reprezintă un obstacold e netrecut pentru unii oameni, dar chiar şi situaţiile de vorbire/exprimare liberă sunt problematice. O explicaţie este mult prea greu de argumentat, de cele mai multe ori. Am vorbit cu studenţi (care sunt viitorii intelectuali) care nu erau în stare să îşi exprime o opinie proprie despre o chestie cotidiană ori despre un fapt banal. Luau idei gata mestecate şi scuipate de diferiţi oameni pe la TV şi le adoptau fără a reflecta asupra lor ori fără a le corobora cu judecata lor. Mai mult, exprimarea ideilor era împiedicată de vocabularul sărăcăcios. Un vocabular cu multe cuvinte repetate, cu foarte multe cuvinte de genul ăsta, asta ori ăştia, cu referiri vagi şi fără consisteţă.

Când mă gândesc că ăştia vor fi (o parte din) viitorul ţării…

În parc

Photobucket

Photobucket

Mai multe la Photos.

Race to Witch Mountain

Un fost infractor și o cercetătoare convinsă de existența extratereștrilor dau, din întâmplare, peste doi extratereștri care le cer ajutorul pentru a salva lumea lor și pământul în același timp. Toate într-un film Disney din care copii pot învăța așa:

1. Extratereștrii arată ca și noi, oamenii, doar că au puteri ciudate: pot sta în fața unei mașini care are o viteză foarte mare și nu pățesc nimic, pot vorbi cu câinii, au o grămadă de bani la dispoyiție, pot băga mâna prin metale ori pereți și pot conduce mașini doar cu puterea gândului.

2. Nu e bine să îi superi pe extratereștri, altfel pățești lucruri nasoale.

3. Există și în lumea extratereștrilor un fel de Terminator care îi urmărește pe ăia buni până la anihilare totală.

4. Binele învinge (bine, toată lumea știe că binili învinge).

Un film amuzant, bun de urmărit cu familia, dar care după aceea necesită explicații detaliate privind diferența între imaginar și realitate.

Mitocănia

A venit vara, e cald afară. Odată cu căldura apar, din păcate, burţile/abdomenele dezgolite. Cele mai nasoale sunt burţile impozante ale bărbaţilor,c are ăşi fac apariţia de sub maieuri cu găurele. Nu, nu la bere ori la picnic, ci pe bulevardele principale ale oraşului. De ce aş fi obligat să văd un maieu care ajunge până la buric şi de sub care iese „covoraşul” de păr care arată înrudirea directă cu maimuţele? Sau de ce aş fi obligat să văd tantile care ies în capot şi nenii care ies la bustul gol şi papuci de casă după bere sau seminţe sau alte chestii? Nu vreau să văd nici buttcracks atunci când se apleacă să ia berea de pe raftul de jos. Nu e greu pentru nimeni să ia un tricou ori o pereche de pantofi sport atunci când iese din casă. Sau da?
Un alt fel de mitocănie care mă enervează la culme este familiaritatea excesivă a celor cu care vin în contact. Da, ştiu că arăt a 23 de ani, ştiu că faţa mea nu spune multe şi că pot fi luat drept un proaspăt absolvent de facultate,d ar în acelaşi timp poate nu am chef de asta şi nu mă simt măgulit ca pizdulicea de la bancă (care probabil că are aceeaşi vârstă cu mine) să mă întrebe Ce doreşti după ce eu o salut cu Bună ziua. Când i-am spus că nu am dormit împreună aseară, mi-a spus că nu e cazul să fiu ironic. Scuze? Rahat!
Tipul de la DHL care mi-a spus Dă-mi te rog X lei şi o ştampilă pe formularul ăsta, măcar a fost politicos şi a adăugat te rog.
Oare chestia cu pronumele de politeţe a devenit demodată, sau se aplică de la 50 de ani în sus?

Andrei Plăcinta 666

Andrei Plăcintă, fiul unei tanti ministru, e homosexual. Şi se pare şi satanist. Şi îşi şi bagă piciorul în biserică prin faptul că a devenit pastorul Primei Biserici Ateiste din lume. Who the fuck cares că un puţulică plictisit s-a gândit să se distreze în Elveţia completând un formular online şi a fost declarat pastor al unei biserici de doi lei. Ăla cred că s-a trezit într-o dimineaţă şi în timp ce îşi trăgea ceasul (Vacheronul sau Rolexul) s-a gâdit: Mă duc la şcoală sau mă fac satanist su pastor la Biserica Ateistă? Treaba cu pastorul sună bine, hai să o pun de-o chestie din asta…Şi apoi, biserică-şmiserică ateistă. Dacă ne uităm la cum gândesc ăia, probabil că o groază de oameni ar putea deveni membri. Pentru că multă lume crede în gândirea raţională (chiar dacă nu o au), crede în fenomenele naturale şi în cauzalitate.

E homosexual. Sau aşa se spune după pozele lui de pe Facebook. Atunci şi noi avem o groază de homosexuali, de lesbiene, de Batmani, de milionari în euro, de bătăuşi. Că doar aşa spun pozele de haifai’ şi de cocalari şi piţipoance.

Oare o să mă afurisească colegii lui satanişti pentru că am scris asta? The minions of Satan will descend upon me? Oh, abia aştept. Îmi iau tricoul cu 665-live next door to Sastan şi deschid uşa.

La semafor

Azi dimineaţă, singur în maşină, opresc la semafor. Două fete stăteau şi aşteptau să treacă. Una din ele, extrem de bronzată, avea un fel de fustiţă care cu greu acoperea jumătate din buci. Cealaltă nu avea fustiţă (damn), dar avea un maieu care nu prea lăsa loc imaginaţiei. Împreună făceau un duo perfect. Erau ca un fel de Batman şi Robin, dar în varaiantă feminină şi pentru adulţi, nu prentru copii. Sau, mă rog, pentru copii mai mari. Oricum, se făcuse verde la semafor. Eram primul, am uitat să pornesc pentru vreo 5 secunde. A fost OK însă, au uitat şi ceilalţi să mă claxoneze. Cu toţii aveam alt punct de interes…