In dă clăb

Am fost ieri la un club, cu ocazia unei zile de naștere. Se nimerea să fie și concert DJ Project. Nu prea mai umblu pe la cluburi (că de la o vârstă omul preferă un film ori o ieșire pe terasă), dar din când în când nu strică câte o ieșire din asta. Mai ales că ai prilejul să vezi niște chestii…Spre exemplu, unul din primele lucruri observate a fost că, odată intrat în club împrună cu grupul de colegi, s-a dublat media de vârstă a clienților.

M-am liniștit relativ repede, pentru că am descoperit pe loc rețeta unui clubber adevărat. Totul este în haine. Și puțină atitudine. Așa deci. La fete nu prea am ce să spun. Doar că am vazut filme porno în care actrițele erau mai bine îmbrăcate la începutul scenei decât fetele din club. Și mai bine îmbrăcate, și cu mai multe haine. De băieți (aș spune bărbați, dar puțini se încadrau) pot spune că este un must cămașa sau tricoul alb. Neapărat mulat și să se vadă ceva umflat sub tricou sau cămașă. Dacă nu brandul, măcar burta. La cămașă albă merg niște pantofi negri, și un ceas cât mai mare (nici un bai dacă e Kelvin Klein sau Dolce&Babana) la vedere. Cămașa trebuie să acopere cureaua pantalonilor, dar numai puțin, că dacă te ridici pe vârfuri să bălești după câte o fătucă de tip jail bait să se vadă buricul. Am văzut și maieuri albe, și pantaloni albi cu cămașă albă (lipseau doar șlapii și mă credeam la disco Ring în Costinești).

Muzica…ah, muzica. Mă gândeam după câteva zeci de minute că ar fi bine ca DJ să ia o pauză și să meargă să mănânce. Ca la nuntă. Dădeam eu farfuria de sarmale dacă termina. Dar nu, până la 2.45 a fost o piesă. Aceeași. Cel puțin așa am avut impresia. Apoi au început DJ Project. A căror piese au semănat toate între ele. Și cu piesa de până atunci. Aia lungă, care începuse când am intrat în club.

Un alt must have în club este Jim cu RedBull. Cine bea cola e cretin. La fel, Cuba Libre e gay (dar e bun, spun eu). Nu contează că în mod normal copiluții își puteau permite o sticlă de apă plată cu 2 paie, Jim să fie pe masă și RedBull.

Mă mai întrebam eu o chestie, așa cum stăteam acolo. Nu cunoșteam pe nimeni în club, deși la un moment dat se aglomerase. Și mă gândeam că probabil s-a făcut în Baia Mare un cartier nou și secret, unde se adună ziua toți clubberii  ăștia. Și de aia nu îi cunosc, pentru că nu știu unde e cartierul ăsta.

A fost distractiv, m-am convins că atitudinea se vede bine și de aici* (a se citi bancul) este cea mai bună și mi-am promis că revin. La anul.

*Trei barbati de 20, 40 si respectiv 60 de ani, naufragiaza intr-o noapte furtunoasa pe o insula pustie. A doua zi dimineata zaresc in departare o insula plina de femei frumoase. Cel de 20 de ani se arunca in valuri si inoata spre insula invecinata, cel de 40 de ani incepe sa construiasca o pluta pentru a face traversarea, iar cel de 60 de ani le spune celorlalti doi:
– Ce va agitati tata ca se vede bine si de aici!

3 Responses to “In dă clăb”


  1. 1 Diana Iunie 21, 2009 la 10:28 am

    Si tu cum te-ai imbracat?

  2. 2 Anne Iunie 22, 2009 la 8:18 am

    Mie nu prea imi place de fel sa merg in club-uri..prefer sa ocolesc astfel de locuri, tocmai pentru ca stiu ce fel de persoane se regasesc in mediul respectiv..bine acum, depinde si de club..e adevarat

  3. 3 Adrian O. Iunie 22, 2009 la 4:08 pm

    @Diana: eram îmbrăcat prost și neadecvat pentru club 🙂
    @Anne: trebuia să merg. De altfel, le cam ocolesc și eu.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: