Arhivă pentru Aprilie 2009

Absență

Am observat că atunci când nu prea este inspirație, lumea se apucă să dea sfaturi cu privire la SEO, la un blog mai bun sau cu privire la modalități de a câștiga vizitatori. Nu am experiență în niciunul dintre aceste domenii, așa că mă rezum la a spune că m-am întors dintr-o delegație lungă și obositoare și nu prea îmi trec idei prin minte. Sper că nu pentru mult timp.

Anunțuri

Foto

Încercându-mi aparatul foto cel nou 🙂

water

water (2)

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

+ 1

O masă cu niște aperitive, un tort cu lumânări și muzică la casetofon, cu casete înregistrate acasă. Cam asta îmi aduc aminte de la zilele de naștere organizate acasă, de părinții mei. Discuții cu vecinii, câte o bere și lor, și cheful putea începe.

Acum, se organizează altfel zilele de naștere, pe la McDonald’s sau cluburi pentru copii, ca să nu mai spun că la 16 ani deja aniversarea se ține în bar, cu alcool din plin.

Partea mai nasoală cu ziua de naștere este când cade în aceeași si cu o sărbătoare, pentru că nu ești sigur de ce primești cadoul: de sărbătoare (în cazul meu de Iepuraș) sau de ziua ta. Și în plus, primești doar un cadou 🙂 Oricum ar fi, prefer să spun că nu îmbătrânesc, ci devin om cu experiență. Mai multă decât în anul trecut și mai puțină decât voi avea la anul.

Un prieten

Eram doi copii care alergam prin curte toată vacanța, jucând tot felul de jocuri de-ale noastre. Era înainte de revoluție, nu erau computere, nu era TV care să te țină în casă. Mergeam la bazin, începând din iunie până în septembrie. Adică atât timp cât stătea Andrei la Baia Mare, venit din Timișoara. Împărțeam pâinea cu gem în curte și plăcintele făcute de bunica lui. Eram cei mai buni prieteni.

După revoluție, părinții lui au intrat în afaceri. Și au câștigat bani destul de mulți. Prietenul meu a început să călătorească destul de mult. Sau stătea în Timișoara. Vacanțele la Baia Mare au început să se rărească, numărul mașinilor a început să crească pentru prietenul meu. Din păcate invers proporțional cu ținerea de minte. Care se tot scurta, el uitându-și prietenii din Baia Mare și pe unii din Timișoara.

L-am văzut pe prietenul meu ieri, în fața unui bar din Baia Mare, coborând dintr-un Porsche Cayman. M-am dus la el și l-am salutat, reproșându-i, prietenește, că nu m-a sunat când a ajuns. Mi-a răspuns că are treabă în Baia Mare și că nu poate să stea de vorbă cu mine, că nu are timp și că vorbim altă dată. Sigur, eu coboram dintr-un VW Golf…

Coincidența face ca să scrie și Bastylică despre prietenie 🙂

Nevoia de mai mult

Sunt angajat, am un salariu mulțumitor și cam atât. Mai iau câte una după cap de la șef, dar nu mă interesează prea mult, că oricum eu știu mai bine decât el ce trebuie să fac. El a ajuns șef pentru că îl cunoaște pe X/ea a ajuns șefă că s-a f***t cu Y. Oricum, vin acasă și mă uit la televizor sau mă culc. Ori citesc ziarul. Și atât.

Cunosc destul de multe persoane cu atitudinea asta. S-a terminat munca, s-a terminat ziua. Un concediu întrerupe monotonia și atât. Nu pot să înțeleg cum se termină viața pentru un om de 30 de ani odată cu un job. Munca mea nu este monotonă deloc, dar tot simt nevoia de a face ceva după ce ajung acasă. Citesc, fac o plimbare ori mă văd cu prietenii. Am pasiuni pe care le cultiv și încerc să îmi umplu restul zilei cu lucruri agreabile. Ce vor face acele persoane care încă de acum consideră că viața după serviciu este inexistentă, în momentul în care vor fi pe la 45 de ani?

Unde ajunge școala?

Apropo de asta și asta:

Raportul aminteşte că, în universităţile din Occident, primul curs care se ţine la începutul anului universitar este despre cum se scriu lucrările academice şi cum se folosesc referinţele bibliografice. Acolo, sancţiunile pentru plagiat sunt atât de aspre, încât acesta nu este luat în considerare de studenţi. În schimb, în România nu există pedepse pentru furtul intelectual.

Da, la noi se poate orice. Și oricum, nu contează că cineva și-a stors creierii pentru o chestie. Mai multe într-un articol din Adevarul.

La plimbare

 

Astăzi am avut o zi mai liniștită (de Paști) și am putut ieși la plimbare, profitând de vremea frumoasă și caldă de afară. Pe lângă faptul că am redescoperit mersul pe jos (un picior în față, apoi celălalt, și tot așa) și am constatat că este foarte agreabil, am avut ocazia să văd că ”lumea bună” a ieșit în oraș la terase, de cum a dat căldura. Deci, 24 de grade afară, așa că venim îmbrăcați ca atare. Șlapi (da, șlapi, flip-flop), pantaloni scurți și tricou. Alb și mulat pe burtă, pentru că burta trebuie arătată, doar s-a investit mult în ea. Audi-urile și Touaregurile parcate fix în fața terasei (printre scaune, dacă se poate) sunt investițiile care mențin burta. Pe lângă asta, mai sunt și ceva pițipoance care susțin burta, de jos, cu capul. Stând în genunchi. Oricum, plimbarea a fost instructivă. M-am pus la punct cu stilul vestimentar din vara asta. Trebuie să investesc neapărat în niște șlapi. Nike sau O’Neill. Și într/un tricou alb de marcă, după care încep să investesc în burtă.