În concediu (I)

După o vreme lungă în care nu am avut acces la computer, mă bucur acum să scriu de pe plaja însorită a Mării Mediterane. Una din plajele însorite.
La fel ca întotdeauna, computerul dă chix atunci cînd e mai mare nevoie de el, aşa că, încă din Austria, laptopul meu a refuzat să meargă, zicand că are ceva probleme cu Windows-ul. Şi, tot ca de obicei, atunci cand ai nevoie de ceva, nu găsesti sau nu ai cu tine. Cum ar fi un CD de Windows. Eh, toate s-au rezolvat pana la urmă.
Cum spuneam, sunt în concediu şi pentru prima oară am vizitat Germania, pana acum fiind doar în trecere pe acolo. Acum am stat două zile la Regensburg şi a fost extraordinat. Oraş curat, frumos, foarte vechi, cu un dom impresionant.
Un alt lucru care m-a impresionat în Gemania e bunul simţ. Că vorbim despre felul în care conduce pe autostradă cel cu Porche ori vorbim despre cel care îţi dă restul la terasa pana la ultimul cent de euro, fără a-ţi cere „20 de centime să vă dau eu 4 euro”. Am văzut romani destul de mulţi, de unii mi-am dat seama din prima că sunt romani, pe altii i-am recunoscut doar dupa ce i-am auzit vorbind. Am dormit la Regensburg la hotelul Ibis, curăţel şi relativ OK, cu excepţia internetului, care nu le mergea pe nici unul din cele 3 computere care erau acolo pentru accesul gratis la net. Era o echipa de tenis de camp din Medias acolo, cam pe la 15-18 ani. Păreau a fi stapanii hotelului – vorbeau tare, strgau de pe o parte a coridorului în alta, ce mai, se credeau acasă. I-am spus unuia din ei, în romana Copiluţ, mai încet, că nu eşti singur, pentru că urla chiar în faţa camerei mele. Boul s-a dus la colegii lui, le-a spus ceva în şoaptă, după care unul din ei a venit să îmi spună ce dacă, nu ne înţelege nimeni oricum aici.

DSCF1200   DSCF1224       DSCF1246      DSCF1257

Destinaţia finală a drumului, oraşul Nimes din sudul Franţei este un vechi oraş roman, cu o groază de vestigii istorice, şi chestii vechi, romane, păstrate intacte. Un alt lucru important este faptul că e eproape de mare, 15 minute pe autostradă. Dacă nemţii m-au impresionat prin bun simţ şi ordine, francezii sunt oarecum opusul. Nu sunt pentru prima dată aici, am fost şi acum doi ani, şi acum trei ani. Nu pot să nu observ asemănprile dintre noi şi ei, suntem la fel de vulcanici, la fel de pasionali, dar în multe cazuri la fel de nesimţiţi şi la fel de miserupişti. Fiind în Franţa, ar trebui să spun la fel de je m’en fişişti.  Vreau să spun că sunt mai puţini atenţi la detalii, la curăţenie, la rigurozitate şi la ordine. Pe dealtă parte, sunt atenţi (maniaci) cu siesta şi cu timpul lor liber, închid aproape toate magazinele la ora 12.45 şi le deschid pe la 2.30, inclusiv unele magazine din marile galerii comerciale. Dacă în Gemania nu am văzut cerşetori, aici m-a abordat un roman în mod direct (văzand maşina cu număr de Maramureş, Romania la stop), cerandu-mi 2 euro sau o ţigară. Fără măcar să mă întrebe dacă vreau să îmi spele parbrizul. Pe ceilalţi îi întreba.
Cam greu cu reţelele wireless, în imobilul unde stau sunt vreo 6, dar toate securizate şi niciuna free. Trebuie să mă deplasez la McDonalds pentru net free, iar cum eu nu sunt mare fan McDdonalds…
Sunt multe de spus şi de făcut, doar timp să fie!

5 Responses to “În concediu (I)”


  1. 1 DeBlog August 28, 2008 la 12:57 pm

    Distractie placuta!

  2. 2 Diana August 28, 2008 la 4:10 pm

    Concediu placut!

  3. 3 bastylica August 29, 2008 la 7:03 am

    hehe, concediu placut…altii au inceput lucrul, tu odihna. Cat despre Romanii de afara, no comment. Anul viitor vreau sa fac turul europei cu masina dar mi-e frica de acesti romani.

  4. 4 Anca Mk August 29, 2008 la 4:03 pm

    Concediu placut..I,II,si la mai multe povesti din lumea asta mare si colorata!

  5. 5 mister1ous Septembrie 1, 2008 la 7:43 am

    Nu demult m-am intors si eu din strainatate si am ramas foarte dezamagit de romanii de acolo – fie ei turisti sau imigranti. Nu fac altceva decat sa ne faca tara de rusine; pe unde mergeam imi era rusine sa spun ca sunt roman. Poate se va schimba ceva peste cateva sute de ani :)) Sa fim optimisti.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: