Noi ştim mai bine

Din seria noi ştim mai bine, că doar suntem români, astăzi vă prezentăm inundaţiile şi efectele lor. Se pare că inundaţiile au spălat şi bruma de inteligenţă pe care se presupune că ar avea-o aleşii locali. Că se presupune că ăia ar fi mai inteligenţi, doar de aia sunt aleşi, că sunt mai buni şi pot conduce restul turmei electoratului.

Iată ce spun aleşii din Rădăuţi-Prut

inundatii radauti1

Păi da, nici reprezentanţii Prefecturii şi nici cei ai Consiliului Local nu dau bani din buzunarul lor să reconstruiască în fiecare an casele afectate. Ieri, la un jurnal TV, vedeam că o tanti de acolo refuza să se mute, spunând că aici am trăit toată viaţa, aici am rude şi cunoştinţe, aici vreau să mor. Se pare că în condiţiile astea dorinţa îi va fi îndeplinită destul de curând. Mai adăuga ea, mândră că  la anul nu mai facem case din chirpici, le facem din cărămidă şi nu le ia apa. Nu, nu o să le ia apa, doar o să dărâme un perete sau doi, poate peste cineva care se află în casă.

Aceiaşi reprezentanţi de mai sus ne arată că nu trăiesc în România reală, cu următoarea declaraţie

inundatii radauti 2

Deci, facem acum casele, că sunt mai uşor şi mai rapid de construit, după care facem digurile alea cândva, sperăm că în timp util pentru a evita alte inundaţii. Pe ce ne bazăm? Păi, şi Olanda a putut, noi de ce nu putem? Da, şi Germania a putut să fie unde e ea acum din punct de vedere economic, noi de ce nu putem?

Şi, la final…

inundatii 33

Deci nenea ăsta ar avea cele mai întemeiate motive să se mute. Adică a văzut o dată, de două ori, de trei ori că autorităţile nu iau nici o măsură, dar el e hotărât să nu se mute. Să fie oare atitudinea fatalistă a ciobanului mioritic în faţa greutăţilor. O pulă, e atitudinea de prostie a oamenilor care ştiu una şi bună: asta fac şi nimic altceva. Sunt sigur că aşteaptă inundaţiile de la anul, poate stă la masă cu Băsescu şi îi creşte cota de vedetă locală. Că doar trăim în ţară de vedete.

Şi, ca să nu fie că numai în Rădăuţi sunt idioţi, una şi de pe la noi, de la Maramu` (reş).

Articolul de la care am pornit.

Anunțuri

4 Responses to “Noi ştim mai bine”


  1. 1 elena August 20, 2008 la 6:47 am

    oooops! i dit it again!
    taiaram padurile pana ne ingopa dealu’ casele, da’ noi d-aicea nu plecam! ca la noi, la nime’. 🙂

  2. 2 micu`TZU August 21, 2008 la 7:31 am

    nu avea dreptate arhi?
    în noi dăinuie spiritul mioritic
    resemnare prostească susţinută de perseverenţă

  3. 3 DeBlog August 22, 2008 la 5:17 pm

    Apoi…sa fie sanatosi, sa le mai ia 15 case sa se vada si ei la teveu

  4. 4 făniţă August 24, 2008 la 10:49 am

    românia, o ţara pentru odihnă şi distracţie! 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: