Statul la coadă

Parcă e o diferenţă între cozile noastre (de oriunde) şi cele de dincolo. Nu vorbesc de chestia cu luatul numărului, asta e deja ceva de domeniul "rara avis" în multe din instituţiile noastre. Vorbesc de coada normală, de rândul cu care suntem obişnuiţi de multă vreme. Fără îndoială că există birocraţie peste tot şi nimeni nu poate spune (în vest ori aici) că nu va sta la coadă. Să vedem însă diferenţele:

De ce se formează coada?

În cele mai multe cazuri, datorită faptului că deşi există ghişee, funcţionarii sunt fie prea leneşi, fie indolenţi, fie nu sunt acolo unde trebuie. Ca urmare, din 6 ghişee deschise funcţionează două, din 40 – funcţionează 10. Oamenii nu au decât să se înghesuie, că doar ei au nevoie de noi, nu noi de ei. De fiecare dată există explicaţii pentru starea dea fapt: Nu e vina noastră (ţi se zice la ghişeu), sau Oamenii sunt în concediu. În fine…

Oamenii cu pile

Întotdeauna există o categorie de persoane, cu ceafa groasă, ochi viţelini şi IQ sub temeperatura de afară care fie cunosc pe cineva care cunoaşte pe cineva care e văr cu cel de la ghişeu (sau cel care face o chestie anume), fie îşi bagă piciorul în cei care stau la rând şi se bagă în faţă, aruncând uneori un O întrebare numai… Iar întrebarea continuă cu operaţiunea la ghişeu.  O categorie specială este cea a poliţiştilor, care nu au timp să stea la cozi. Ei au de apărat legea, ei trebuie să fie mereu în alertă, nu se pot împiedica de cineva care stă la coadă. Aşa că se bagă în faţă. Întrebarea mea favorită în astfel de cazuri este Vă grăbiţi tare? Iar la răspunsul Da (invariabil) adaug…nu de alta, şi noi ne grăbim, dar poate dumneavoastră sunteţi om important, ocupat sau poate pur şi simplu nesimţit. În 9 cazuri din 10 mirarea se vede pe faţa boului/vacii, dar de ajuns ca cel în faţa căruia s-a băgat să îşi ia locul la ghişeu.

Cretinii

Există cazuri în care ghişeul se confundă cu biroul de informaţii ori cu parcul. Dacă în prima fază mai poţi să îi înţelegi pe oameni (după o jumătate de ceas de stat la rând) nu ai chef să mergi la biroul de informaţii să îţi spună să te întorci la ghişeu, pe cei din urmă nu îi înţeleg. Ieri la Bancpost un tip de la ghişeu dădea sfaturi clientului să investească la bursă, făcea analiza pieţei valutare etc, pentru că se cunoşteau şi nu se văzuseră de mult timp.

Anunțuri

0 Responses to “Statul la coadă”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: