Presiunea

E bine să dai mai tare radioul în maşină uneori, nu se aud zgomotele şi scârţâielile unei maşini noi atunci când trece peste gropi, pe autostrăzile drumurile patriei. Altfel, ţi-ar fi milă de ea. Aşa deci, şi auzeam ieri la radioul din maşină o chestie, cum că oamenii de la o primărie (îmi scapă numele acum) vor să îşi dea foc pentru că nu au fost plătiţi, primăria cheltuindu-şi deja bugetul pentru întregul an. Lăsând la o parte incompetenţa celor care au gestionat bugetul, dacă vom corobora acţiunea asta cu ameninţările sindicatelor de acum o săptămână, avem în faţă tabloul aproape comlet al metodelor de protest în România. Sigur, mai există câte o grevă a foamei, câte unul care vrea să sară de pe acoperiş, dar astea sunt cazuri izolate. Mai dese sunt loviturile sub centură, blocarea anului şcolar (în cazul dascălilor), protestele care provoacă revoltă şi indignare ori care storc lacrimi.

4 Responses to “Presiunea”


  1. 1 !nv3rt Iulie 22, 2008 la 11:51 am

    hardcore way cu aruncari de pe cladiri ,benzina , mai o mineriada that’s the way nu ceaiuri din alea de greve japoneze in care se munceste mai mult

  2. 2 Andrei Iulie 22, 2008 la 1:04 pm

    Tu ti-ai luat masina noua? Nu de alta dar vad ca simti nevoia sa o amintesti in fiecare insemnare :))

  3. 3 Un om...normal Iulie 22, 2008 la 2:42 pm

    Nu, nu mi-am luat, era cea de la servici, dar îmi e tare milă de ea pe drumurile proaste🙂
    Personal, nu am valoare de maşină nouă :))

  4. 4 miki Iulie 22, 2008 la 9:41 pm

    pe-asta cu greva foamei nu am inteles-o niciodata. adica… as pune macar o clauza: am voie ciocolata. sau macar inghetata. sau alternativ: o data ciocolata, o data inghetata. si asta de 3 ori pe zi. inghetata e practic apa, deci nu se pune ca mancare!

    in schimb, aia cu inghetatul anului scolat e un lucru la care am visat toata copilaria, dar nu s-a implinit, la dracu! macar altii sa aiba norocul asta!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: