Cât mai valorează diploma?

Nu, nu e un articol legat de școală, ca acesta. E mai mult un articol legat de amărăciunea de a bagateliza lucrurile. Printre care și o diplomă, de licență ori de masterat.
Am susținut azi lucrarea de dizertație la al doilea masterat pe care l-am făcut. Am plătit pentru ambele, dar le-am făcut de plăcere pe amândouă. Nu mă ajută nici unul în munca pe care o fac, nu îmi aduc măriri de salariu, ci pur și simplu sunt făcute din plăcere. Din plăcerea de a afla mai multe lucruri despre un anume subiect, de a găsi mai multe date sau de a mă specializa (la nivel personal) într/un anume domeniu.
Ce mă mira azi era atitudinea celor care au terminat facultatea anul trecut și care erau (se presupune) mai proaspeți, mai cu inițiativă. Neeah…erau destul de blazați, mirați de notele finale de la susținere și de notele finale de la sesiune (care s-au afișat săptămâna trecută). M-a intrigat în special întrebarea De ce am luat 7 la examen? Doar plătesc masteratul ăsta…. Dacă toți au pretenția să ia nota 10 pentru că plătesc, atunci nu mai suntem la facultate/masterat, ci la piață. Dau bani îndeajuns și obțin ceea ce vreau. În cazul ăsta, cât mai valorează nota? Ce reflectă? A, dacă eu iau 10 am plătit atâta, iar dacă iau 7 am dat mai puțin?
Multă lume e de părere că facultățile particulare sunt adevărate fabrici de diplome și de absolvenți. Nu aș fi atât de sigur de asta, mai ales acum, când văd că studenții încep să îi împingă pe profesori la „prostituție”. Se poate învăța și la facultatea particulară la fel de bine ca și la cea de stat. Dacă vrei, și dacă mergi la facultate cu acest gând. Nu cu ideea că mama te-a trimis, că trebuie să faci facultatea că așa se face.
o altă chestie pe care am văzut-o extrem de pregnant la bobocii ieșiți din facultate este ceea ce de fapt nu te învață aceasta. Dar despre asta, într-un alt post. Mă duc deocamdată la o bere, doar am o diplomă, nu?🙂

6 Responses to “Cât mai valorează diploma?”


  1. 1 bastylica Iulie 12, 2008 la 3:18 pm

    eu sustin ideea ca in acest moment facultatile sunt fabrici de diploma cu sau fara valoare si pot spune ca e foarte important ce facultate termini. In Arad sunt firme care nu mai angajeaza ingineri ce au terminat tot in Arad pentru ca nu mai e o stire faptul ca facultatile de aici se fac cu bani, cu bani putini as putea spune. Se poate termina ingineria de 5 ani la zi fara sa mergi la scoala, doar la cateva examene mai importante. Cine pierde aici?…studentul ala silitor care s-a chinuit cu adevarat sa termine o facultate „grea”, o facultate exigenta la care cei ce termina nu se uita la nota ci se bucura ca sunt ABSOLVENTI.

    parerea mea!

  2. 2 !nv3rt Iulie 12, 2008 la 6:40 pm

    inseamna ca aia din Arad se bazeaza pe legea lui Murphy in privinta expertului,tot la fel ii peste tot si in Timisoara ,Bucuresti ..blabla deci tot nu au rezolvat nimic
    mda eu nu am pretentii lma0 doar 5 sa i-au daca as avea de 10 as invata hardcore si aici ajungem la o alta problema .Acum 5 ani a terminat un bun prieten faculta ,pot sa spun despre el ca ii printre singurii oameni pe care i-am intalnit sa ii placa cea ce face si nu pentru bani si pot sa aduc argumente tari a lucrat 1 an fara nimic in buzunar a stat la parinti🙂 ok in faculta chiar invata nu in sesiune 2 saptamni tocea si trecea examenele si nu numai ca invata ce ii era dat ci invata sa-i zicem si paralel cu ce trebuia pentru faculta era sa-i zicem un mic geniu dupa 4 ani a ajuns la concluzia ca daca vrei sa inveti cu adevarat si consideri ca ceea ce faci ii interesant nu mai iti trebuie facultate doar hartia pe care o primesti la terminarea ei

  3. 3 făniţă Iulie 13, 2008 la 12:02 pm

    depinde de ce vrei sa faci.

    in momentul acesta ideal e sa termini facultatea aici(o facultate seiroasa vorbesc, nu goldis :)), sa faci masterul in strainatate(ceva serios, gen grenoble) si sa profesei in timpul facultati cel putin un an pentru o multinationala!

    desigur lucrurile difera de la o persoana la alta!

  4. 4 miki Iulie 13, 2008 la 12:12 pm

    🙂 felicitatiuni, domnule!

    totusi, nu or fi ele, facultatile particulare, chiar ca la piata, dar nici chiar justitiare. bine, asa nici cele de stat nu mai dau note pe drept, dar la aprticulara parca nu iti vine sa ii lasi repetenti pe toti retarzii, ca ai pierde o buna parte din incasari. totusi, chiar ma inclin in fatza faptului ca nu se da 10 contra-cost. acum hai bea berea aia si anunta-ne la urmatoarea diploma🙂


  1. 1 La facultate « Blogul unui om…normal Trackback pe Martie 8, 2009 la 11:26 am
  2. 2 Unde ajunge școala? « Blogul unui om…normal Trackback pe Aprilie 14, 2009 la 6:04 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: