Arhivă pentru Aprilie 2008

Traim in Baia mica

Recent au aparut in orasul meu natal (Baia Mare) niste afise ale unor candidati la primarie care au urmatorul text: De ce traim in Baia mica? Pentru ca… si apoi ni se dau o gramada de argumente: avem un oras murdar, avem un oras poluat, avem un oras care cu are tineri, avem un oras prost gospodarit, si altele de acest gen. Partea trista este ca acest partid a avut majoritatea in consiliul local in acesti din urma 4 ani. Atunci nu s-au dat seama ca traim/traiesc in Baia mica. Atunci orasul era curat, era plin de tineri, nu era poluare, curgeayu rauri de lapte si miere. Initiativele pentru oras au fost sublime, dar au lipsit cu desavarsire in acesti ani. S-a mai facut ceva pe ici-colo, dar numai carpeli. Nici un proiect serios.
Basescu zicea (tot in campanie electorala) ca are niste tepe pregatite in Piata Victoriei (cred ca bine tin minte). Eu le-am vazut pe acestea. Nu sunt prea high-tech, dar merg pentru provincie.

IMG_6013

Maine pun si o poza cu afisul electoral.

"Romanul razboinic" sau redefinirea miturilor

De cand incepem sa intelegem lucruri, ni se spun diferite maxime ori perle ale intelepciunii populare cu privire la poporul roman. Ba ca romanii s-au nascut din daci si romani, ba ca romanul s-a nascut poet sau ca fratele romanului este codrul. Sa vedem.
Romanul s-a nascut poet – asa, e, dar se pare ca un poet foarte prost daca stam sa ne uitam la versurile cantecelor actuale. O fi fost adevarat la un moment dat, dar nici baladele ori cantecele populare nu sunt 100% creatie populara, culegatorii de floclor avand o mare contributie la forma lor pe care o stim acum (Vasile Alecsandri ori Petre Ispirescu). Deci…myth busted!

Codru-i frate cu romanul! – O fi fost, dar atunci vorbim de Codrii Cosminului (Stefan cel Mare vs. Ioan Albert), sau de codrul lui Eminescu, din poeziile sale. Acum, mai exista codri (se scrie cu un „i” in acest caz, ca e nearticulat), dar sunt din ce in ce mai putini si din ce in ce mai mutilati. Cam ca si cum i-ai face unui frate care te-a ajutat si te-a sprijinit in momentele grele. Ii mai tai o mana, un picior, ii scoti un ochi…lucruri care arata prietenia si aprecierea.Deci…myth busted.

Nu ni s-a spus insa niciodata ca romanul a fost vreun razboinic. Or fi fost vikingii (si urmasii lor), or fi fost urmasii triburilor germanice niscaiva neam de razboinici, dar in nici un caz romanii. Un mit din ce in ce mai plauzibil pare insa a se contura in acest sens: romanul razboinic. Se manifesta sub mai multe feluri: razboinicul luminii (cu lectura de capatai Coelho – Alchimistul), razboinicul de supermarket/hypermarket (care se manifesta cu predilectie in preajma sarbatorilor, dar si in orice sarbatoare legala, cand se plictiseste acasa ori cand sunt reduceri) si razboinicul manelelor (sustinut de titluri de CD-uri precum Categoria grea, Razboiul greilor sau Campionii Manelelor). Deci…myth confirmed!.
Razboinicul de hypermarket si-a dezvoltat abilitati speciale: un simt al „cozii” care merge mai repede, un simt ascutit al luptei cu cosul (plin) pentru fiecare milimetru de spatiu castigat in lupta pentru a ajunge la casa, precum si o rezistenta iesita din comun la ghionturi, coate in coaste ori alte agresiuni de acest gen.
Razboinicul manelelor nu si-a dezvoltat nimic. pentru ca nu are nimic, nici creier, nici bun simt. In schimb are boxe puternice. Nu el, ci masina.
Abia astept sa ii vad pe toti aceti razboinici in actiune, de 1 Mai (muncitoresc)!

La banca

Eram astazi la banca si in timp ce vorbeam cu o domnisoara ofiter de credite, vine un tip, cam pe la 25 de ani, imbracat cu un tricou alb, mulat, si cu o pereche de blugi care se vroiau vintage, dar aratau doar penibil. Era genul de cocalar, dar nu cu foarte multi bani. Ori era incepator. O sa redau dialogul din memorie:
– Ma intereseaza actele pentru un imprumut.
– Sunteti angajat? Cat aveti salar?
– Lucrez la confectii. am 5 milioane plus bonuri de masa de 1 milion. Maica-mea lucreaza tot acolo si are salariu de 8 milioane, plus un milioan bonuri de masa. Tata nu lucreaza si mai am un frtae la scoala.
– Bun, deci 15 milioane. Mai aveti ceva credite, imprumuturi?
– Da, am eu unul de 80 de milioane, iar mama unul de treizeci!

OK, pauza. Deci OMFG!! Care banca a putut sa dea credite pe asa salarii? Mai mult, cat de prost trebuie sa fii sa iei un asemenea imprumut? Cred ca pe un asemenea salar banca iti intinde imprumutul pe o groaza de ani, ca sa te incadrezi la suma. Ce te faci daca peste un an ti se inchide locul de munca? Iti ia banca locuinta? Ma gandeam ca or fi avut oamenii nevoie de bani pentru casa. Da’ de unde…
In continuare tipul este intrebat:
– Unde locuiti?
– In casa lui bunica, la Tauti (localitate langa Baia Mare).
– E pe numele dumneavoastra?
– Nu, a lui bunica, si ea sta cu noi!
– Ce suma doriti?
– Avem de dat inapoi in total 60 de milioane. Vrem sa luam 100, ca sa dam inapoi si sa avem un singur imprumut.
– Nevoi personale?
– Da, vrem sa mai punem ceva bani si sa ne aducem o masina!!

Sigur ca scopul in sine era OK, oamenii vroiau sa isi ia masina, dar ma intreb: ce saracie poti face cu un salar ca asta, din ce intretii o masina, din ce pui benzina/motorina, din ce mai si traiesti? Zoso scria la un moment dat despre credite, intr-un post in care se referea fix la masini. Si la case. El arata acolo cum pentru un imprumut de 150.000 euro, platesti in 35 de ani 400.000 euro la banca. Recitind post-ul lui, stateam si ma intrebam din nou: ce se intampla daca in cazul de mai sus, se inchide fabrica de confectii? Doi oameni raman fara slujba. De unde sa plateasca ratele? Eu eram la banca tocmai pentru a-mi rambursa anticipat un imprumut, pentru ca nu aveam chef sa ma intind cu ratele si sa dau bancii niste bani de care m-as fi putut folosi eu. Vroiam sa scap de rate, sa fiu linistit ca orice se intampla, nu imi ia nimeni casa, ori masina. Iar oamenii astia, cu buna stiinta, se bagau in rahat.

Ce am mai vazut

Iata ce filme am vazut in ultimele zile: One missed call, Perfect hideout si Knight Rider 2008.

One missed call se vrea un film horror de calitate dupa modul in care este construita intriga, dar finalul m-a dezamagit destul de tare. Este destul de copilaresc (sa nu spun prost), desi ideea filmului nu este rea. Maddy da o alta idee pentru un film horror…
Perfect Hideout este un film european, din care lipsesc ingredientele specifice superproductiilor de Hollywood, si marturisesc faptul ca mi-a venit sa schimb filmul dupa 15 minute. Nu am facut-o insa, si pot spune ca dupa vreo 30 de minute filmul devine ceva mai interesant.
Knight Rider 2008…hm, cred ca aici a fost pur si simplu curiozitate. Partea buna e ca nu l-au reciclat pe David Hasselhoff. Era prea de tot. Partea proasta e ca filmul ofera fix ceea ce te astepti de la el, nimic mai mult, nici o surpriza: tehnologie cat cuprinde, un evil plan pentru a crea haos pe glob si o echipa care rezolva situatia.
O sa incerc ceva mai bun in zilele urmatoare.

Mirare buna vs. mirare pur si simplu

Am auzit deseori sintagma stau si ma mir ca prostul, sintagma pe care am folosit-o si eu de altfel in multe cazuri. Abia apoi mi-am dat seama ca mirarea ca prostul presupune extazierea si acceptarea neconditionata a obiectului mirarii. De obicei facem acest lucru cu obiectele pe care nu le-am mai vazut, despre care nu stim nimic sau care nu ne sunt familiare in general. Eu personal m-as mira ca prostul in fata unui extraterestru, in fata primului politician condamnat de DNA – situatii de acest gen.
Mirarea buna este acea mirare care se si manifesta. Cu intrebari, cu probleme ori cu solutii alternative. Este mirarea in fata unui obiect cunoscut sau in fata unei situatii familiare. Este cazul campaniei electorale, spre exemplu. Ori desemnarea catindatilor pentru locale. Cunoastem, stim oamenii (marea majoritate a lor) si totusi asistam la acelasi show jalnic si la aceleasi minciuni care ne-au fost servite de multa vreme. Politicienii cred ca minciunelele reincalzite se mai pot inghiti. Vom vedea.
Pana atunci, eu voi alege calea de mijloc. Aurea Mediocritas. Asa ca ma voi mira ca vitelul la poarta noua. Adica voi sta, ma voi mira putin, dupa care doar voi contempla. Cam asta cred ca face si vitelulin momentul in care vede o poarta noua in locul celei cu care era obisnuit. Sta, se uita, se mira (in felul lui), apoi contempla. Si nimic mai mult.

O stare

Vad ca tot e la moda subiectul cocalarilor si a pitzipoancelor, asa ca nu ma abtin si imi dau si eu cu parerea.
Pornind de la un post scris de Olix, m-am gandit la situatia in care isi face cineva un set de poze mai „aparte” (aici se poate intelege traznite, in ipostaze in care persoana nu ar fi in mod obisnuit, in haine cu care persoana nu s-ar imbraca de obicei, la un party, etc) si cred ca a fi cocalar ori pitzipoanca e o stare, nu o chestiune de moment. Sigur ca starea asta poate aparea mai devreme ori mai tarziu, dar e clar ca e un complex de lucruri care concureaza la aparitia starii. Anturajul, manelele ori exemplele „pozitive” (uite-l pe ala ce fain se imbraca si ce masina are) luate individual ori impreuna nasc exemplarele de care vorbim.
Pe langa faptul ca simtul penibilului lipseste intotdeauna, o alta constanta definitorie e si lipsa bunului simt. Ei (ori ele, ca nu facem discriminare) nu sunt din aia care stie ca manelele ce se revarsa pe geam intr-o dimineata de duminica nu iti produc buna dispozitie in mod neaparat, ca abordarea de genul Ce faci, papushe? nu e cea mai buna sau ca o curea D&G (sau o geanta LV) luata din Europa (nu ma refer la continent) nu te face nici mai destept, nici mai atragator, nici mai plin de bani.
Oricine poate sa treaca pentru un timp mai scurt ori mai lung in aceasta stare prin diferite actiuni, dar numai unii, cei alesi, pot sa ramana in ea pentru totdeauna.

Evenimentul din jurul evenimentului

Intotdeauna cand este vreun eveniment intr-un orasel de provincie, pe langa evenimentul propriu-zis se mai intampla o foiala, o „fosgaiala” care pune pe foc tot orasul.
Astazi, cred ca prima ora de scoala (de la 8 la 9) a fost caracterizata de absenteism total, intrucat toti scolerii erau la startul raliului.
Astfel, am avut ocazia sa vad:
– loaze in treninguri de firma si cu telefoane ultimul racnet, ascultand manele
– loaze cu aparate foto (haifaiviste in principal) care isi faceau poze langa camioanele de asistenta tehnica. O fata imbracata in roz, cu un maieu cu sclipici, da foarte bine in poza langa un camion mare, plin de cauciucuri
– loaze cu scutere (astia erau motorizati), ambaland la maxim motorul bashinilor pe care le calareau, ca doar erau la raliu. Daca se uita cineva la ei, scopul era atins
– baietei cu tricou alb (marca „69 – de puta madre”), care ambalau motoarele jafurilor de masini pe care le aveau
– organe de militie mult prea zeloase, incercand sa faca ordine si acolo unde nu era necesar, fluierand obsesiv si agitat, dar mai mult incurcand circulatia
In concluzie, mult material pentru cocalari ori pitzipoance.