Șefi mai mici

Alo, alo, unde mergi? sau în cel mai bun caz Unde mergeți? Cam așa te întâmpină peste tot micii șefi, adică oamenii de serviciu sau portarii de pe la instituții. Bună ziua, pe cine căutați? sau Cu ce vă ajut? sunt cuvinte necunoscute în vocabularul portarilor. Ei știu una și bună: sunt Dumnezeu la serviciu, când au primit ușa spre pază. Pe acolo trece numai cine vor ei să treacă. Pe acolo se face filtrarea și nimeni nu trece fără voia lor.

Aș fi zis femeile de serviciu,  dar nu se pot face discriminări. Și bărbații din poziția asta sunt la fel de imbecili. În afara de a-și a face treaba pentru care sunt angajați, ei nu simt că oamenii știu de existența lor. Așa că trebuie să-și facă simțită prezența. Și de aceea se comportă precum Cerber la intrarea Infernului, considerând ca fiind obligația lor să strige sau să ridice tonul la oricine, de obicei la cei mai tineri decât ei, mai prost îmbrăcați ori mai “pierduți”.

Ăștia cunt cei mai buni angajați. Replica lor este, invariabil: Mi-a spus șefu’ să nu intre nimeni. În orice companie angajații au majoritatea câte 2 sau mai mulți superiori ierarhici. Portarii și oamenii de serviciu sunt favorizați. Au doar un șef. Cel mare.

Nu mă iau după doctor!

Am avut ocazia să petrec câteva zile într-un spital, cu o operație. Nu foarte gravă, dar trebuia făcută, deci am stat în spital și, inevitabil, prilejurile de socializare nu au întârziat să apară.

Cel mai tare din tare toți (un fel de “father of them al”) era vecinul meu de pat din stânga. Era un tip pe la 50șiceva de ani, care era trecut prin viață, fiind fost securist/milițian/polițist/consilier de ceva șefuț de la poliție și în sfârșit pensionar. Avea o părere despre orice, începând cu modul în care s-a produs cutremurul din Haiti până la felul în care trebuie pusă perfuzia. Și nu era rău că avea păreri, dar nu interesau pe nimeni, in afară de el. După părerea mea însă, el nu știa chestia asta.

O recomandare pe care i-o făcuse medicul după operația lui a fost mergeți și la neurolog, chestia pe care o mai aveți ar necesita și niște analize de acest gen. Dacă tot sunteți în spital, puteți să o faceți, doar nu trebuie să stați la rând, fiind considerat urgență. Recomandarea făcută (cu mult bun simț de altfel) de doctor a declanșat reflexul romanului văzut cu sacii în căruță (operația reușită, în acest caz). Adică: ce pi*da mă-sii îmi dă ăsta indicații? Să își vadă el de treaba lui, știu eu ce am. Sigur că întotdeauna noi știm mai bine ce avem, doctorii sunt puși doar pentru a lua șpagă și atât, iar dacă o dăm, nu mai trebuie să îi și ascultăm. Că doar nu știu ei mai bine ca noi, argumentul fiind întotdeauna am mai avut din astea și mi-a trecut după ce am stat acasă două zile.

Încheierea tipului, după seria de înjurături la adresa doctorului, a fost: Doar nu am înnebunit să mă iau după doctori. Stau acasă, fac o baiefierbinete, o frecție cu propolis și sunt ca nou! Asta în timp ce stătea în spital, așteptând antibioticul prescris de doctorul care îl operase. Sigur, prost doctorul. Nu merită să te iei după el.

Back

După o absență destul de îndelungată, cauzată de probleme medicale și personale destul de neplăcute (pe care sper să le fi depășit), sper să fiu mai activ și să scriu mai mult și mai multe.

Decenţa

Am fost la o înmormântare zilele astea. Eveniment foarte trist. Se pare însă că nu pentru toată lumea care venise acolo. Nu am putut să nu observ câteva lucruri pe care speram să nu le văd niciodată la astfel de evenimente.

Oameni care se hlizeau. Dacă ai chef de râs (deşi nu îmi excplic de ce, dar anyway) ieşi din grup, du-te undeva unde nu te vede nimeni şi râzi. Cât de nasol este să vezi trei tineri cotindu-se şi râzând înfunda tîn timp ce sicriul este lăsat în groapă.

Telefoanele mobile. A, sunt la o înmormântare. Tu ce faci? am auzit-o pe o doamnă lângă mine, după ce a răspuns la telefonul care a sunat şi a acoperit vocea preotului. La fel de lejer cum ar spune că ar fi fost la o cafea. Şi apoi conversaţia a continuat, până când cineva a rugat-o (!) să vorbească mai încet. După care ea a spus hai că vorbim mai încolo, că acuma nu pot.

Aproape ciudat

Dar nu încă. Mai este timp…

Mă bucur

Mă bucur că votăm duminică. Bine, nu mă bucur neapărat că votăm, ci mă bucur că a venit ziua votului. Pentru că asta înseamnă că vom avea președinte și campanioa electorală se va termina. Nu am reușit niciodată să înțeleg oamenii care sunt capabili să susțină un punct de vedere care nu este al lor până la punctul de a-i da în cap celuilalt. Să lupți pentru o idee de-a ta (eventual cu finalitate practică) este un lucru, dar să îi dai în cap celui de lângă tine pentru că tu crezi că politicianul X a avut dreptate când a spus că Y nu-știu-cum… La fel ca la fotbal, nu mulți dintre cei care și-au cărat pumni în cap la Timișoara ori prin fundul satului X la lipit afișe pot să spună exact de ce o fac. Că țin cu unul, cu altul…dar de ce? Chiar cred că pe un politician (oricare) îl interesează de ei odată ce campania electorală se termină? Se treyește un politician gândind: oare ce pot face azi pentru Ionică, cel care a lipit afișe pentru mine în Cucuieții din Deal?

De asta îmi pare bine că votăm duminică. Pentru o vreme, cel puțin, oamenii vor redeveni reci, tâmpi, nepoliticoși, nepăsători, buni, atenți, megalomani, lăudăroși, mincinoși, dar nu vor fi homo politicus.

Expresii stupide

Există formule consacrate (şi stupide de altfel) care fac parte din vocabularul celor mai mulţi dintre noi. Expresii golite de înţeles şi care au devenit automatisme, dar pe care le folosim pentru că ne sunt mai la îndemână decât o frază elaborată.

Pe lângă stupidele întrebări de ce eşti rău şi  vrei să mă superi adresate de părinţi/bunici copiilor, mai sunt expresiile rămân dator  şi ai ajuns/sosit/venit.

Când îmi mulţumeşte cineva, aş prefera să o facă cu adevărat, adică prin mulţumesc şi variantele lui. Sau să mă trimită în pulă că nu i-am făcut treaba aşa cum a cerut-o. Ce poate însă să însemne rămân dator? Adică vrei să îmi mulţumeşti,d ar nu o faci? Vrei să îmi dai ceva, dar nu ştii ce? NU ţi-am cerut nimic. Vrei să faci ceva pentru mine şi nu ştii ce? Întreabă-mă ţi o sa îţi spun cunm te poţi revanşa. A spune rămân dator şi a plec este ca şi cum ai spune îţi dau un milion de dolari şi a pleca apoi. Adică o chestie care nu înseamnă nimic.

Dacă mă văd cu cineva, prefer să mă salute simplu, elaborat, nu contează cum. Dar nu vreau să mă întâmpine cu întrebarea ai venit? Care ar fi un răspuns bun la asta? NU. Ceea ce vezi este o iluzie.

Mi se pare extrem de amuzantă întrebarea de ce mă superi adresată copilului de 3 ani care face o tâmpenie. Şi mai amuzant ar fi dacă un copil ar da un răspuns într-o zi. Oare care ar fi răspunsul bun? Aşa vreau eu. La fel de amuzantă este întrebarea vrei să te bat? în continuarea ăleia cu supăratul. Oare care copil ar spune: te supăr pentru că îmi doresc neapărat să mă baţi.



Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.