Arhiva categoriei 'Internet'

De dimineaţă

Un fel de cocalari şi pitzipoance, numai că de pe la ei. Ideea pare a fi aceeaşi însă, oriunde sunt făcute pozele.

Ce înseamnă cuvântul wife de fapt…

Cu cât mai mult mănânci, cu atât mai mari cresc?

Amintiri

Deşi updatat destul de rar, blogul LaTrecut mi-a trezit o serie de amintiri. Unele mai plăcute, altele mai puţin plăcute. Mă întreb oare câte motive ar fi, după o vizită pe acest blog, să regretăm epoca trecută, şi mă întreb ce aş regreta mai întâi: coada la lapte de la 4 dimineata, cele 3 ore de program TV sau temele la lumânare.

Asta că tot e ziua Americii astăzi, iar atunci îi așteptam pe americani să ne elibereze.

Google și sfaturile lui

howto

Diferență mare între rezultatele care te ajută să înțelegi femeile și cele care te ajută să înțelegi bărbații. Poate că femeile nu sunt interesate să ne înțeleagă.
Pe internet se poate găsi orice. dar să ai nevoie de un tutorial/wizard să desfaci un sutien, asta nu mă gândeam.

What’s my name?

M-ar chema Ginger DazzlePassion dacă aş fi stripper şi Anthony (Tony) The Weasel Gambino dacă aş fi mafiot. Dacă aş fi supererou aş fi The Invincible Enigma. Toate sunt de aici.

Sunt fericit

Da, astăzi sunt fericit şi ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Aşa că am deschis emailul şi primul mesaj îmi spune că am câştigat 1 milion de dolari la ceva loterie din SUA. Nu am participat, dar mă gândesc că am ceva unchi în America şi a pus un bilet pentru mine. Sunt milionar!

Apoi, al doilea mesaj mă anunţă că am câştigat un laptop, cu “licenţă free de Windows”. Excelent! Trebuie să trimit un email de confirmare, să dau adresa şi îmi vine acasă. Şi să depun un mic depozit. Nu ştiu de ce, probabil ca sign of good faith.

Un nenea din Africa îmi spune că îmi dă o groază de bani din ceva fonduri secrete de-ale lui, dacă îl ajut să le scoată din ţară. Sigur că da, doar am un milion de dolari deja, pot depune o garanţie de vreo 10000 de dolari în contul lui.

M-am supărat puţin când am văzut că ceva farmacie îmi spune că am nevoie de Viagra (după care m-am întrebat de unde ştiu ei, când eu nu am spus la nimeni încă), dar mi-a trecut, pentru că am văzut un email în care două rusoaice vroiau să se întâlnească cu mine. Titlul emailului era You are cute, we want to meet you. Cum să nu îţi treacă supărarea?

După cum spuneam, ziua se arată a fi excelentă. Şi e abia ora 8.30!

Is that a country?

Veche, dar oricând poate descreți frunțile. Mai ales că pe la mijlocul filmulețului este un schimb de replici genial cu privire la femei.

Steaua
Măcar aici să câștige Steaua, la jocurile online de fotbal! Că oricum în altă parte nu are șanse.

Test

Cât de români suntem? Am primit pe email testul acesta. Nu am curajul să îl fac :)

Spoiala

Ca şi profesor, mi-am dorit întotdeauna să am studenţi cu care să pot purta un dialog constructiv. E plictisitor să vorbeşti de unul singur. Ceea ce nu mi-am dorit a fost să am studenţi care au impresia că ştiu totul, cunosc totul şi au o părere despre orice, bazându-se pe o chestie pe care au auzit-o sau au citit-o dintr-o sursă îndoielnică. Observ că din ce în ce mai multă lume, nu numai studenţi, se bazează pe wikipedia, pe documentarele de la Discovery şi atât. Pe Wikipedia oricine poate scrie orice, pe Discovery arată un reportaj de o oră despre un subiect. După asta, ştim tot. Multă lume devine expertă în teoriile conspiraţioniste, în cercetarea spaţială şi în istorie. Mă întreb oare câte persoane cu o spoială de cultură generală ar lua de bună informaţia că al doilea război mondial s-a iscat din cauza unei afaceri de spionaj în care erau implicaţi nepotul lui Hitler, pe nume Jurgen şi o agentă poloneză, care au avut un copil şi care nu era arian. Probabil că dacă ar apărea pe Wiki, informaţia ar fi luată de bună. Că doar e pe internet.

Pe de altă parte, e un lucru ştiut că românul se pricepe la toate. Şi ştie tot, el nu are nevoie să înveţe nimic, el nu trebuie să primească sfaturi. Iar dacă tot le primeşte, se uită de sus la cel care le dă, că ăla e prost, îşi răceşte gura degeaba.

Hm…la ce să renunț?

De multe ori suntem puși în situația de a alege ceva: iau asta sau asta, fac asta ori asta? Dacă as fi pus în situația de a alege ceva ce trebuie păstrat, nu aș sta pe gânduri prea mult. Nu aș renunța la optimism, în primul rând, pentru că știu că am nevoie de el în multe situații. Apoi, strâns legat de optimism, mi-aș păstra și buna dispoziție. Că și de aia știu că voi avea nevoie și mă va ajuta să trec peste multe situații. După o gândire atentă (și o selecție la fel de atentă) m-aș gândi că ar fi cazul să păstrez câteva cărți. Și apoi, pentru că știm că banii nu pot aduce fericirea (dar o pot întreține) nu aș renunța la cardul meu (sigur, în ziua de salar).
Acest post participă la concursul inițiat de Dani pentru cadouri.

Pagina Următoare »