Muntenegru

Dacă în Croaţia nu am avut probleme cu condusul (autostradă all the way), imediat ce am intrat în Muntenegru m-am simţit ca acasa. De fapt, uneori chiar mai nasol. Cred, de fapt, că fiecare om din Muntenegru are permisul făcut când se naşte, şi poate să îl ia când face 18 ani. Cred că merge pur şi simplu şi îl ia, fără şcoală de şoferi. că altfel nu îmi explic de ce  se conduce aşa cum am văzut că se face. De asemenea, cred că maşinile vândute în Muntenegru sunt de serie specială, fără oglinzi laterale şi fără manetă de semmnalizare lângă volan. Iar pentru cei care au semmnalizare, oricum semnalizatul este facultativ. La fel ca şi asigurarea la schimmbatul benzii. Ceea ce este imperativ necesar, însă, este claxonatul. Nu ca în Bucureşti, pe galben spre  verde, ci pe stradă, pentru orice fleac: încetineşti puţin, opreşti la trecere de pietoni (!!), trebuie să fii claxonat.

De asemenea, în Muntenegru cred că este o întrecere între şoferi care poate opri mai aproape de pietoni pe trecere. Cel care ia petonul din plin are (probabil) un bonus de 10 puncte.

Culoarea roşie a semmaforului este facultativă pentru pietoni. Trec pe roşu la fel ca şi pe verde. Adică tacticos, încet.

Am văzut poliţie pe străzi. Maşini de Policija cu nişte neni cu radar tip pistol, care îţi săreau în faţă la mai puţin de 10 m şi apoi te opreau. Am observat că pişcau în special pe croaţi (cu care am înţeles că nu se au prea bine).

Mă întreb oare cum se conduce în Albania? Am auzit că e superbă ţara, dar mi-a fost puţin frică să trec în albania, măcar şi pentru o zi. Acum nu îmi pare rău.

Amintiri…recente

Câteva din pozele din Croaţia şi Muntenegru

Croaţia

Prima întrebare când am intrat în Croaţia a fost de ce nu sunt ăştia în UE şi suntem noi?, că întrebarea de ce nu e aşa şi la noi am încetat să mi-o mai pun de vreo 2-3 ani, de când am văzut că ungurii sunt în stare să facă autostrăzi şi noi nu facem nimic. Turism, ce să mai spun…

Drumul este lung, dar odată intrat pe autostradă la Nyiregyhaza nu simţi cum trece timpul, ci doar distanţa.

Ca orice ţară ce se respectă, în Croatia se poate plăti cu euro, si tot ca o ţară care îşi respectă turiştii, nu te fură la schimbul valutar ori la tranzacţii în euro.

Surpirnzător, cred că este unul dintre puţinele locuri unde paşapoartele româneşti sunt bine văzute. Vameşii se uită la numărul maşinii şi fac semn să treci, abia dacă se uită la paşaport. Asta dacă au chef. Pe ucrainienii din faţa mea i-au purecat rău de tot. La fel si pe ruşii din spatele meu.

După concediu

După un concediu de două săptămâni, reacomodarea este grea întotdeauna. Mai ales când te întâmpină o vreme rece şi ploioasă, plecat fiind de la 27 de grade şi soare all day long.

Concediul a fost minunat, bateriile vor fi reîncărcate după un somn odihnitor. Detalii şi poze mai încolo.

Concediu

Vine în curând, nu este prea lung (ca și în cazul altora, cu 42 de zile de concediu!) și de aceea trebuie folosit la maxim. Adică you have this chance, use it wisely. Așa că destinația pentru vara asta va fi Croația, timp de 14 zile. Din câte am auzit, este foarte frumoasă…și destul de aproape. Așa că la sfârșitul lui august* mă așteaptă un apartament pentru două săptămâni. Happy

* Da, mai este mult până atunci, dar am început deja să număr zilele. Și sunt gata rezervările, de aceea sunt bucuros.

Places (Barcelona III)

Am umblat mult prin Barcelona, cu ghidul în mână și cu aparatul foto pregătit. Turiști foarte mulți, amabili, politicoși, fiecare însă dorind să vadă cât mai multe și să cunoască cât mai multe lucruri în cel mai scurt timp. Câteva poze:

Mai multe poze, aici.

Cum se face turism (Barcelona II)

Odată ajuns în Barcelona, nu poţi să nu rămâi uimit de felul în care ştiu cei de acolo să facă turism. În primul rând, totul este exrem de bine organizat. Nu ca pentru proşti, ci ca pentru cei care vin acolo cu mintea odihnită, cei care nu vor să se streseze o jumătate de oră căutând un autobus de la aeroport în oraş sau o hartă cu mijloacele de transport din Barcelona. Oamenii sunt amabili, nu doar pentru că le-o cere meseria, dar pentru că ştiu că turistul va lăsa mai mulţi bani dacă este tratat cu un zâmbet şi cu o vorbă bună decât dacă este tratat cu spatele şi în scârbă. Aşa că oamenii încearcă să fie de folos oricum pot, dacă nu ştiu engleză vor explica lucruri cu mâinile, cu 3 cuvinte în catalană şi 2 în spaniolă.

Oraşul este plin de turişti, cu toate acestea nu trebuie să stai foarte mult la rânduri pentru a intra la obiectivele turistice. Orice este pus în valoare. Din orice se scot bani, dar nu se păcăleşte turistul. Adică, ţi se promite o chestie de care apoi chiar ai parte. Începând cu hotelul şi condiţiile de cazare, până la parcuri, case memoriale ori muzee.

Pentru economie, merită să foloseşti autobuzele turistice. Există autobuze speciale pentru turişti, care te duc în diferite locuri care merită vizitate, sub forma unui circuit organizat. Poţi să cobori acolo unde îţi place, să vizitezi ceea ce vrei şi apoi să urci în următorul autobuz, folosind acelaşi bilet. În cazul în care ai o cărticică-ghid cu tine, poţi folosi metroul şi ajungi relativ uşor la toate punctele importante.

Un top 5 personal ar fi cam aşa:

1. Parcul Guel – un parc foarte mare şi în acelaşi timp extrem de frumos, neobişnuit oarecum şi spectaculos.

2. Colina Tibidabo şi panorama Barcelonei.

3. Catedrala Santa Maria del Mar – parcă mai frumoasă decâr Sagrada Familia

4. Sagrada Familia – mă aşteptam la altceva (nu ştiu exact la ce) şi parcă m-a dezamăgit faptul că macaralele şi schelele strică peisajul.

5. La Pedrera – o casă proiectată de Gaudi, care seamănă oarecum (mi se pare mie) cu Hundertwasserhause din Viena.

Sex Machines Museum

Plimbându-mă prin Praga, dau înntr-o străduță relativ centrală de o intrare roșie unde scria mare Sex Machines Museum. În mod evident, era un obiectiv care nu se putea rata, deci am intrat.
Organizat pe trei etaje, muzeul are exponate variate, educative și unele amuzante. Partea de sus este rezervată sadomasochiștilor și celor care preferă rough sex. Etajul din mijloc este rezervat jucăriilor sexuale mai vechi, dar și celor mai bizare piercinguri pe care le-am văzut (cercei de toate formele și culorile, cercei cu pene atașate pentru clitoris – oare gâdilă?). Parterul este rezervat jucăriilor sexuale oarecum mai obișnuite și unui cinematograf în care rulau două firme porno vintage, de prin anii 1920. Amuzante
Fotografiatul nu era interzis explicit, ca la alte muzee (prin semne ori inscripții), dar exista câte un supraveghetor care atenționa lumea dacă făcea poze folosind blitzul sau dacă insista prea mult asupra unui obiect.

View this document on Scribd

Praga (II)

Pe scurt, câteva lucruri pe care am uitat să le menționez despre Praga.

Mă fascinează cum știu alții să pună în valoare orice lucru mic pe care îl au și să scoată bani din el. Dacă au un rahat în piață, fac un gard împrejur și pun o plăcuță lângă el. Iar turiștii vin, fac poze și lasă bani la taraba de lângă el, unde rahatul este imprimat pe tricouri și vândut ca suvenir. Praga nu face excepție, totul este făcut pentru turiști, totul este comercializat la maxim. Și are succes.

Nu am înțeles niciodată rostul ghidurilor de conversație în limbile străine. Eu, ca turist, reușesc în cinci minute, cu ochii în carte, să silabisesc Kde je vlakové nádraží, adică unde este gara? – mi-a fost frică să întreb unde este poșta Cum dracu să înțeleg răspunsul omului în cehă, dacă îmi spune první zatáčce na pravé a pak si jdou doleva (prima la dreapta, apoi o luați la stânga). Ghidul nu spune nimic despre răspunsuri. Deci, co dělat? (ce să fac?).

Orașul este curat, în ciuda hoardelor de turiști. În fiecare dimineață, găseam piața centrală curată ca în palmă. Fără mucuri de țigară și fără bilete de metrou aruncate pe jos.

Nu am văzut cerșetori în metrou, pe stradă ori la intersecții. Adică, am văzut, dar nu agasanți și nu obraznici. Vin la tine, cer frumos, dacă nu le dai, asta este. Nici vorbă să vină după tine, să se ”agațe” de tine pentru o coroană.

Technorati Tags: Praga,concediu,turism

Praga

După 9 ore de condus și aproape 1000 de km, am revenit din Praga cu aparatul foto încărcat de poze și cu impresia unui oraș foarte frumos, invadat de turiști și cu terase pline, chiar și la – 2 grade. Frig, dar frumos. Turiști mulți și aglomerație, dar civilizat. Zgomot, dar nu stresant.

Am stat într-un apartament, fix în centrul Pragăi. Bun loc, doar că jos, la cafea, mi-au cerut 8 euro pentru un capucciono. Am zis că așa or fi prețurile, nu aveam coroane, deci am dat euro. Cafeaua costa de fapt 3 euro. Atâta pagubă! I-a văzut Sf. Vladislav pe chelneri (statuia lui era chiar lângă cafenea) și o să-i ardă. Sau poate nu, că au făcut bani pentru oraș. Oricum, bani pentru oraș fac și casele de schimb, pentru că schimbă la un curs extrem de dezavantajos. Sigur, asta scrie cu litere mici și nu prea la vedere. Iar după ce ai schimbat… Din punctul ăsta de vedere, Praga mi s-a părut mult mai apropiată de București decât Budapesta, spre exemplu. Parcă la Budapesta nu te ard așa de rău dacă te prind că ești turist, dar la Praga am mai luat câteva țepe. Există un bilet de metrou valabil pe o zi, care merită cumpărat dacă ai de mers mult prin oraș cu metroul. Pentru asta însă, trebuia să știu cehă, ca să citesc lista de bilete de metrou disponibile. Cum cunoștințele mele de cehă se reduceau la Arabella, Rumburaku, pivo și Svejk, mi-am luat mai multe bilete.

Câteva poze, apoi somn, că a fost lung drumul.