Nu, e chiar OK, nu mă deranjează spune fata către cealaltă domnişoară, şi apoi îi zâmbeşte. După care se întoarce către mine şi explodează: Bine că numai mie îmi cere chestia asta. Alta nu este aici să facă treaba asta?!.
O întreb dacă domnişoara îi este şefă. Nu, îi este colegă şi pe deasupra şi prietenă. Nu am reuşit să îmi dau seama dacă îi este “prietenă de birou*” sau doar “prietenă**”.
Oricum ar fi, diplomaţia merge până la un anume punct. Adică până la punctul în care trebuie să îţi dai seama că poţi spune NU şi poţi să te exprimi fără ocolişuri. Mai ales cu anumite persoane, pe care le consideri a fi prietene și care nu ar trebui să se supere pentru așa ceva. Sau dacă se supără, ar trebui să le treacă.
*prin prietenă de birou înțeleg persoana cu care ies la cafea, cu care discut anumite chestii din birou, cu care ies în pauza de masă. De asemenea, înțeleg persoana în fața căreia nu îl vorbesc pe șef de rău.
**prin prietenă înțeleg persoana cu care se poate vorbi orice. Și oricând.
prieten/a..este ceva ce gasesti greu in ziua de azi..:)
Da, e greu de găsit o asemenea persoană. Dar cele pe care le găseşti, trebuie să le păstrezi
true.