Aglomerație în magazine, lume multă, oamenii se împing, își fac loc cu coșurile…o atmosferă de vis. Oamenii stau 10 minute în fața raftului cu lactate, iau în mână cașcavalul, se uită lung la el, parcă și-ar da seama de calitățile lui dintr-o privire, iar apoi îl pun înapoi. Nu îl cumpără, dar măcar au posibilitatea, dacă ar vrea.
Treaba se schimbă radical când vine vorba de haine. De multe ori mă gândesc că sunt sucit din moment ce mă frământă probleme din astea, dar îmi găsesc cu greu haine. Și nu pentru că ar fi oamenii nehotărâți și ar sta 183 de minute să probeze o geacă pe care nu o mai iau în final, ci pentru că nu găsesc ceea ce îmi place mie. Se pare că (cel puțin în orașe mai mici, fră mall-uri) dictatura magazinelor cu marfă de calitate proastă, dar extrem de scumpă (Cozac câștigă primul loc, detașat) a impus două direcții principale: emo-liceeni și cocalari-sclipicioși-trendinezi. Tot ce iese din aceste tipare se numește excepție, nu stă mult în magazine și trebuie cumpărat rapid sau scos de pe raft. Blugi cu șezutul la genunchi, Converse la prețuri astronomice (ținuți și iarna pe raft, poate că îi cumpără cineva de Moș Crăciun), geci de acum 3 ani, cu același preț, care era mare și acum 3 ani, bocanci cu blană roz pentru femei sau cu ținte pentru bărbați – oferta este atrăgătoare, diversificată și pentru toate buzunarele (cu bani). Hainele simple, stilul elegant și în același timp la modă, ținuta smart casual, toate astea nu mai contează. Sclipiciul rules!
