Burn after reading

rx_id=385019;rx_theme=”embed”;rx_width=”480px”;rx_height=”150px”;rx_background=”ffffff”;rx_fontfamily=”Arial,Verdana,Tahoma,sans-serif”;rx_fontsize=”13px”;rx_description_length=”200″;rx_display();

Un film care devine amuzant în a doua lui parte, când confuzia este la ea acasă și nimeni nu mai știe cine ce vrea și de care parte se află. Sfârșitul este destul de abrupt și sec, dar dialogul din final face tot filmul:

- What the fuck do we learn from here?

- I don’t know, sir!

- We learn not to do this again. But I’ll be fucked if I know what we did…

 

Povești

Povestiri de-ale oamenilor care lucrează în vânzări și care ne arată că nu întotdeauna clientul are dreptate. Arhi, tu ai avut din astea oare?

Voluntariat

Ce ești bă? Voluntar? Ce, ești prost, hai să mergem la o bere, ce te tot duci să lucrezi cu ăia? Nu îți iese nimic, și așa!

Cam asta era reacția multora, și încă este, la auzul veștii că unl sau altul este volutar pentru o organizație, la un ONG sau în cadrul vreunei acțiuni. Voluntarul este văzut ca cel care poate face cafeua, ca cel care aduce diferite chestii, cel căruia i se dă de lucru cât poate duce. Că oricum nu este plătit. Nasol, asta duce la îndepărtarea multora de acțiunile care ar avea nevoie de voluntari, începând de la lucrul cu copii/bătrâni până la ecologizarea unor zone verzi.

Nu există, din păcate, ideea de a da înapoi comunității ceva din noi, din ceea ce avem – în acest caz puțin timp liber. Chestia cu nu îți iese nimic e din nou adevărată, la prea puține firme contează că faci voluntariat atunci când te angajeză. Eventual se gândesc că ai avut prea mult timp liber și nu ai știut ce să faci cu el.

Pe de altă parte, am observat că a fi voluntar e trendy printre copiluți acum, dar treaba asta trece la fel ca și purtatul balerinilor. E cool, e frumos, dar o facem numai ca să arătăm bine.

În tot acest timp, cei care vor cu adevărat să facă ceva, să fie voluntari pentru o cauză serioasă, să își sacrifice o parte din timpul liber, din job sau din banii personali ca să dea celor defavorizați ceva din ceea ce ei au în plus, întâmpină greutăți.

Pornind de la acest articol.

Titanic 2

Titanic, film de largă respirație, cam prost, dar care a făcut o groază de femei să plângă. Un așa succes nu putea rămâne neexploatat. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, va apărea Titanic 2. Da, Titanic The Sequel.

Îl găsesc pe Jack și îl dezgheață. Și ăsta pleacă să își găsească iubita, moartă de o vreme.

Bine că e o păcăleală.
Și un comentariu al unui cititor

Întrebare existențială

Beau ceai de fructe de pădure. E de culoare roșie.
Beau ceai de lămâie. E tot de culoare roșie.
Like…wtf?

O palmă, un sărut, stare civilă

Simona Sensual se mărită. Nu e mare lucru, evident, mai ales că se mărită cu bărbatul pe care îl iubește de la 16 ani. Contează mai puțin faptul că bărbatul acela e cel care a bătut-o atât de tare că a băgat-o în spital și a avut amneyie după aceea. Nu, ea îl iubesște. Și el o iubește, și cu siguranță bătaia a fost spre binele ei. Să se învețe femeia odată, ce dracu!

Cabral scria despre cât de ușor este să îți bați femeia. Ceea ce nu am înțeles niciodată este cum de o femeie poate să mai stea cu un bărbat după o astfel de chestie. Faza cu ”nu se mai întâmplă” e destul de greu de creyut, mai ales după ce se întâmplă să o ia peste ochi de câteva ori.

Cum mama sărăciei să te măriți cu unul care te-a băgat în spital, care vine acasă și îți spune ”ți-am luat verighetă” (declarație adevărată, de macho dur) și care îți spune că te iubește. Mai ales că știi că ar putea să te umfle din nou, ar putea oricănd să îți dea una după ceafă. Dar tu, ca femeie, îți păstrezi optimismul și speri că nu va fi o căsnicie cu bătaie.

O zi de neuitat

O zi de stat prin spitale, pe la analize și consultații, te călește atât fizic, cât și psihic. În mod evident, locuri sunt prea puține întotdeauna pentru pacienți, de aceea cam jumătate stau în picioare. Face piciorul frumos, nu de alta. Și în plus, te menține în formă fizică de invidiat, nu contează că tușești de îți dai sufletul. Copilul de 7 sau 8 ani care stă pe un scaun separat, alături de mă-sa, nu o să îți ofere locul, chiar dacă ai peste 60 de ani. Că deja tu ți-ai cam trăit traiul, nu ne mai trebuie epave.

O altă chestie extrem de plăcută la spital este socializarea. Spiritul rândului la lapte ori la carne nu s-a stins, supraviețuiește la spital. Și dacă tu nu vrei să socializezi, te obligă alții. Vrând nevrând trebuie să le asculți poveștile, pentru că ești implicat activ și direct, cu întrebări de genul știi ce vreau să spun, sau și tu ai avut…. Sigur, vârsta celui luat ”per tu” este un amănunt nesemnificativ. poate fi chiar mai în vârstă decât vorbitorul. Suferința comună ne unește…

Tot la spital descoperi cât de bine este să fii doctor ori asistentă: cunoști o groază de  lume, cei mai mulți sunt prieteni apropiați, care trebuie să intre neapărat peste rând la consultație. Că doar se grăbesc, nu au de gând să aștepte după pulime. Să fii doctor cere o chestie specială. Cuvintele vai, dar nu trebuia! spuse la primirea unei atenții trebuie atent sincronizate cu gestul de a lua atenția și a o băga sub masă. Așa că, odată cu ultima silabă a lui trebuia, plasa neapărat trebuie să fie deja sub masă. Altfel, iese prost și omul poate o cere înapoi.

Nu în ultimul rând, descoperi cu o oarecare amărăciune că bunul simț și respectul față de ceilalți nu te ajută. Așa îți trebuie, dacă ești prost, nu ai tupeu și nu ești nesimțit!

James Bond

rx_id=8002;rx_theme=”embed”;rx_width=”480px”;rx_height=”150px”;rx_background=”ffffff”;rx_fontfamily=”Arial,Verdana,Tahoma,sans-serif”;rx_fontsize=”13px”;rx_description_length=”200″;rx_display();

Mă uitam azi la un film cu James Bond făcut demult. Și e parcă mult mai bun decât cele actuale. Fără tehnică în exces, fără supermașini, arme sofisticate și alte cele. Dar parcă mult mai realist (dacă așa ceva se poate într-un film cu Bond) și cu actori care chiar joacă bine. They don’t make them like they used to…

Nu îmi pasă

de ceilalţi, eu să ajung la moaşte!

Deloc un exemplu singular, chestia asta arată doar faptul că pe român nu îl interesează de altul, de cel care îi este aproape, decât atunci când acesta îl poate ajuta. Fie sub formă de vot (prosteală electorală), fie sub orice altă formă. După ce dispare scopul, dispare şi interesul.

Partea mai nasoală este că nimeni nu se gândeşte că acţiunile după legea junglei se pot întoarce ca un bumerang. Te îndeşi să atingi moaştele, calci vreo trei-patru bătrâni în picioare? Reuşeşti să ajungi mai departe, unde mulţimea este mai mare, mai nerăbdătoare, mai nepăsătoare. Şi atunci poate te calcă cineva pe tine pe gât. Ce ai rezolvat? NIMIC!

Reuşeşti să intri în intersecţie şi deşi ştii că nu vei trece, tot îi dai talpă ca să prinzi verdele? Vei bloca intersecţia, te vei alege cu un potop de urări de bine privind familia, mai ales mama personală, şi poate şi cu bara din spate zgâriată. Că celălalt a trecut pe verde, tu eşti BOU!

Nu ne interesează în general nimic, nici vecinii, nici oamenii de pe stradă. Poate nici nu trebuie să ne intereseze. Dar trebuie măcar să îi respectăm.

Toamna în culori

Culorile toamnei în Maramureș